Eveniment
Prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un polițist. Bărbat de 34 de ani din Aiud, cercetat de oamenii legii
Un bărbat de 34 de ani din Aiud, s-a ales cu dosar penal pentru dare de mită. Acesta a fost prins băut la volan, iar pentru a nu fi sancționat, a încercat să ofere polițistului rutier suma de 200 de lei. Bărbatul a fost prins de D.G.A, iar în urma sesizării făcute la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, judecătorul a dispus pentru acesta măsura preventivă a controlului judiciar.
În cursul zilei de vineri, ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie, sub directa coordonare şi îndrumare a procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au prins în flagrant o persoană care încerca să mituiască un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, cu suma de 200 lei.
Vineri la ora 21.06, un agent de poliţie din cadrul Politiei Municipiului Aiud – Compartimentul Rutier, aflându-se în serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe strada Gării din municipiul Aiud, a oprit pentru control un autoturism condus de N.V., de 34 ani, din municipiul Aiud.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,19 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Pentru a nu fi sancţionat contravenţional şi pentru a nu-i fi reţinut permisul de conducere, conducătorul auto i-a oferit poliţistului suma de 200 lei.
Agentul de poliţie a informat de îndată conducerea Politiei Municipiului Aiud, care la rându-i a sesizat Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba.
Ofiţerii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au organizat şi realizat prinderea în flagrant a conducătorului auto, în timp ce oferea poliţistului suma de 200lei.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, pentru săvârşirii infracţiunii de dare de mită faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 290, aliniatul 1 Cod Penal, iar procurorul de caz a dispus faţă de acesta măsura preventivă a controlului judiciar.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News