Actualitate
Prinsă în flagrant de proprietar în timp ce fura dintr-o locuinţă din Blaj: O femeie s-a ales cu dosar penal

Marţi 16 octombrie, ora 12.50, Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată de un localnic, cu privire la faptul că, la întoarcerea acasă de la serviciu, a surprins în locuinţa sa o femeie care încerca să sustragă mai multe bijuterii.
La faţa locului s-a deplasat imediat un echipaj de poliţie care a identificat-o pe Maria L., de 51 de ani, din comuna Nadeş, judeţul Mureş.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că femeia a pătruns în locuinţă prin uşa lăsată descuiată, sub pretextul că doreşte să vândă icoane, parfumuri şi şosete şi, profitând de faptul că nu era nimeni acasă, a încercat să sustragă mai multe bijuterii, moment în care a fost surprinsă de proprietar.
Poliţiştii i-au întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de furt şi violare de domiciliu.
Pentru a evita furturile din locuinţe, Poliţia recomandă:
- nu primiţi în casă persoane necunoscute care oferă spre vânzare diverse bunuri;
- nu lăsaţi uşa descuiată nici pe timpul zilei, nici pe timpul nopţii, chiar dacă vă aflaţi la domiciliu; când plecaţi de acasă, încuiaţi uşile şi ferestrele;
- asiguraţi anexele;
- nu daţi informaţii despre sumele de bani sau bunurile de valoare pe care le deţineţi;
- dacă observaţi că cineva dă târcoale casei sau încearcă să pătrundă în locuinţă, sunaţi imediat la Poliţie.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News