Uncategorized
Prinşi la un filtru de poliţie, cu bunuri furate. Trei bărbaţi au fost identificaţi ca fiind autorii mai multor infracţiuni în Blaj
Polițiștii din Blaj au reușit să-i identifice pe suspecții mai multor furturi de acumulatori auto și combustibil.
Oamenii legii au fost sesizați, vineri, despre sustragerea unei baterii auto de la un tractor. În urma unor investigații, polițiștii din Blaj au reușit să-i identifice pe autorii furtului, aceştia fiind trei bărbați cu vârste cuprinse între 16 ani și 29 de ani. În urma cercetărilor, s-a stabilit că aceştia sunt suspecţi de comiterea, în perioada 1 mai – 05 august, a altor 11 furturi de acumulatori auto şi 70 de litri de motorină, de pe tractoare parcate pe raza comunelor Jidvei, Şona şi Bucerdea Grânoasă, bunuri în valoare totală de 5.800 lei.
Suspecții, doi domiciliați pe raza județului Sibiu și unul în județul Mureș, au fost identificați de polițiști cu ocazia unui filtru organizat pe raza municipiului Blaj. În autoturismul oprit pentru control, polițiștii au găsit doi acumulatori auto și două bidoane din plastic a câte 20 de litri fiecare, goale.
Până în prezent s-a reuşit recuperarea a trei dintre acumulatorii sustraşi, în valoare de 1.800 lei, care au fost predaţi păgubiţilor. Faţă de cei trei suspecţi cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, precum şi pentru stabilirea întregii lor activităţi infracţionale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News