Connect with us
Advertisement

Educație

Probă sportivă la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a: Inițiativă legislativă la Senat pentru modificarea Legii Educației

Publicat

Sportul ar putea ajunge să fie probă la Evaluarea Națională, dar și la Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, potrivit unui proiect legislativ depus la Senat de 31 de senatori PSD și de un singur senator PNL, președinta Comisiei pentru Învățământ, Monica Anisie, fost ministru al Educației.

Potrivit proiectului depus la Senat la Evaluarea Națională de la sfârșitul casei a VIII-a se va introduce „o probă practică a deprinderilor motrice dintr-o disciplină sportivă la alegere prevăzută de programa școlară, susținută în timpul anului școlar” scrie edupedu.ro

Și la Evaluarea Națională de la clasa a VI-a inițiatorii propun să se introducă „două probe de evaluare a competențelor privind stilul de viață activ” astfel:

  • o probă practică pentru evaluarea deprinderilor motrice dintr-o disciplină sportivă la alegere, prevăzută de programa școlară
  • o proba teoretică pentru evaluarea cunoștințelor de igienă personală, nutriție, fair-play.

La evaluările naționale de la clasele a II-a și a IV-a s-a proiectul de act legislativ prevede introduce „o evaluare la nivel național a competențelor privind stilul de viață activ, dobândite în ciclul primar, în concordanță cu programele școlare.”

Cum motivează cei 32 de senatori introducerea probei sportive la Evaluarea Națională

În nota de fundamentare, inițiatorii citează un studiu european în nota de fundamentare: „Mai mult de 63 la sută dintre români nu practică niciodată niciun tip de activitate sportivă și doar 5 din 100 de persoane merg la o sală de sport, potrivit unui studiu Eurobarometru, al Parlamentului European.”

„În România, doar 35 la suta dintre cei care practică o forma de exerciții fizice o fac în mod conștient pentru sănătate”, mai scrie în nota de fundamentare.

„Privind la nivel de țară, respondenții care au mai multe șanse să stea așezați timp de 2 ore și jumătate pe zi sau mai puțin sunt în România (31%), urmați de cei din Portugalia (23%), Cipru și Polonia (ambele cu 22%)”, se arată în studiu.

Inițiatorii mai spun, în motivare, despre orele de sport de la școală, că acestea „contribuie nu numai la buna condiție fizică și sănătatea elevilor, dar, de asemenea, ajută tinerii să facă ți să înțeleagă mai bine activitatea fizică, cu repercusiuni pozitive pentru întreaga lor viață.

Cu atât mai mult, educația fizică din școală determină transferul unor cunoștințe și deprinderi ca spiritul de echipă, fair-play-ul, cultivă respectul, conștientizarea socială și asupra propriului corp, oferă o înțelegere generală a regulilor jocului, noțiuni pe care elevii le pot folosi ulterior mai prompt la alte discipline școlare sau în situații de viață”.

Documentul poate fi consultat AICI: Lege pentru completarea modificarea Legit educatiei naționale nr.1/2011

Legea educației naționale nr. 1/2011, republicată, cu modificările și completările , ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

I. Articolul 74, alineat (2), se modifică și va avea următorul cuprins:

(2) La finalul clasei a 11-a, fiecare școală, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, organizează și realizează evaluarea competențelor fundamentale; scris- citit și matematică. competențe privind stilul de viață activ.

Rezulatele evaluărilor sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor. Rezultatele evaluării și planurile individualizate se comunica părinților elevilor și constituie documente din portofoliul educațional al elevului.

2. Articolul 74, alineat (3), se modifică și va avea următorul cuprins:

  • (3) La finalul clasei a IV-a, Ministerul Educației Naționale realizează, prin eșantionare pentru diagnoză sistemului de învățământ la nivel primar:
  • (3.1 ) 0 evaluare la nivel național a competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar, după modelul testărilor internaționale;
  • (3.2) 0 evaluare la nivel național a competențelor privind stilul de viață activ, dobândite în ciclul primar, în concordantă cu programele școlare.

3. Articolul 74, alineat (4), se modifică și va avea următorul cuprins:

(4) La finalul clasei a Vl-a, toate școlile, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale, organizează și realizează evaluarea elevilor prin:

(4.1) două probe transdisciplinare: limba și comunicare, matematică și știinte.

Proba de limbă și comunicare va cuprinde limba română și limba modernă I, iar pentru elevii din clasele cu predare în limbile minoritătilor naționale, și limba maternă.

(4.2). două probe de evaluate a competențelor privind stilul de viată activ.

  • a) probă practică pentru evaluarea deprinderilor motrice dintr-o disciplină sportivă la alegere, prevăzută de programa școlară
  • b) proba teoretică pentru evaluarea cunoștintelor de igienă personală, nutriție, fair-play.

Rezultatele evaluărilor sunt utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor pentru preorientarea școlara către un anumit tip de liceu. Rezultatele evaluării, planurile individualizate de învățare se comunica părinților elevilor sunt trecute în portofoliul educațional al elevului.

4. Articolul 74, alineat (5), se modifică și va avea următorul cuprins:

(5) La finalul clasei a Vlll-a, în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educației Naționale. se realizează o evaluare națională obligatorie a tuturor absolvenților. Rezultatele evaluării se exprimă printr-un punctaj, similar testelor internaționale. Evaluarea se realizează prin următoarele probe:

  • a) o proba scrisă la limba literatura româna;
  • b) o proba scrisă la limba maternă;
  • c) o proba scrisă transdisciplinară la matematică și științe:
  • d) o proba scrisă la o limba de circulație internațională;
  • e) o proba practică de utilizare a calculatorului, susținuta în timpul anului;
  • f) o proba practică a deprinderilor motrice dintr o disciplină sportivă la alegere prevăzută de programa școlară, susținută în timpul anului școlar;
  • g) o proba orală transdiscisiplinară de evaluare a competențelor civice și sociale, sustinută în timpul anului.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement