Connect with us
Publicitate

Actualitate

Procedura de înmatriculare a autovehiculelor second-hand, blocată din cauza lipsei unei evidenţe de plată a taxelor la ANAF

Publicat

Legea privind timbrul de mediu pune în încurcătură pe cei care vor să înmatriculeze maşinile second-hand. Astfel de autoturisme şi cele transferate de la companiile de leasing la utilizatori după terminarea contractului nu pot fi înmatriculate, pentru că autorităţile cer dovada plăţii unei taxe anterioare, iar ANAF nu are o evidenţă nominală a acestor plăţi din anii trecuţi.

„Prin textul de lege privind timbrul de mediu nu se poate colecta taxa în vederea înmatriculării pentru că nu se poate lua uşor adeverinţa privind plăţile pentru taxele anterioare, deci înmatriculările sunt blocate. Am luat legătura cu autorităţile, ANAF, Administraţia Fondului de Mediu şi Ministerul Mediului, însă cu toată voinţa acestor instituţii, ANAF nu are o evidenţă din punct de vedere tehnic a încasărilor anterioare şi astfel se blochează procedura de înmatriculare”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, secretarul general al Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România, Adriana Ahciarliu.

Ea a arătat că fiecare instituţie în parte cu care asociaţia a intrat în dialog spune că nu este cea decidentă în această situaţie.

La rândul său, Ion Busuioc, director în cadrul ANAF, a arătat că nu este responsabilitatea ANAF de a soluţiona problema şi instituţia nu se face vinovată de acest blocaj, prin inexistenţa unor evidenţe nominale a plăţilor anterioare, întrucât Fiscul n-a avut în timp obligaţia de administrare a acestor taxe, ci doar de colectare.

„Culpa nu aparţine ANAF, pentru că legislaţia în timp nu a instituit obligaţia ca ANAF să înregistreze aceste plăţi, ci să încaseze prin trezorerii. Deci n-am avut obligaţia de administrare, iar contribuabilii nu au fost obligaţi să depună declaraţii că au efectuat acele plăţi, ci sumele s-au vărsat într-un cont comun, fiind taxe nenominale, deci nu ştim cine a plătit pentru taxa auto”, a spus Busuioc.

ALB a propus Ministerului Mediului ca firma de leasing să preia obligaţia de a prezenta dovada plăţii taxelor anterioare după ce se realizează înmatricularea maşinii, eliminând astfel blocajul.

„Sunt societăţi de transport care nu pot folosi autovehiculele din cauza autorizaţiilor care trebuie luate ulterior înmatriculării, iar cum înmatricularea depinde de aducerea acelei dovezi, totul este blocat. Din discuţiile cu autorităţile nu au reieşit dovezi de neplăţi anterioare de taxe auto din partea companiilor de leasing, aşa încât pot avea încredere în societăţile de leasing că îşi vor asuma plata taxei ulterior înmatriculării dacă aceasta n-a fost achitată anterior. Pe de altă parte, autorităţile statului vor avea o garanţie că vor încasa sumele respective”, a afirmat Marian Cârlig, preşedintele comitetului logistic Leasing în cadrul ALB România.

Transferul de proprietate de la compania de leasing la proprietar presupune plata timbrului de mediu de către acesta din urmă, fiind cazul contractelor de leasing începute în 2008-2009 care au ajuns la final.

Reprezentanţii asociaţiei n-au primit încă niciun răspuns oficial din partea Ministerului Mediului la propunerea înaintată, însă din discuţiile avute au înţeles că soluţia a fost considerată constructivă, cu posibilitate de aplicare.

Pentru utilizatorii care ajung la terminarea contractului cu un cost mai mare decât a fost stabilit iniţial, prin aplicarea timbrului de mediu, opţiunile sunt fie pentru prelungirea contractului astfel încât să amâne plata taxei, fie pentru restituirea maşinilor din contract firmei de leasing, caz în care aceasta trebuie să preia plata timbrului, potrivit secretarului general ALB.

În schimb, la finanţările de maşini second-hand trebuie verificată dacă taxa auto a fost plătită anterior de către foştii proprietari, firma de leasing neavând niciun istoric legat de acestea. Întrucât de-a lungul ultimilor ani au existat mai multe forme ale taxei auto, cu mai multe excepţii de la plată, iar în unele cazuri proprietarii auto şi-au recuperat în instanţă sumele plătite, lipsa unei evidenţe a plăţilor creează probleme majore la noua înmatriculare dacă contribuabilul nu mai deţine chitanţele care atestă efectuarea plăţii.

Pe piaţa de leasing, financiar şi operaţional, există 1.300 de maşini rulate finanţate în leasing al căror proces de înmatriculare trenează în aşteptarea adeverinţelor de plată, valoarea acestor autovehicule ridicându-se la 14,3 milioane de euro.

Sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate