Connect with us
Advertisement

Eveniment

Proces de ultraj la Curtea de Apel Alba Iulia: Două polițiste nu au putut să imobilizeze o adolescentă drogată, care făcea scandal

Publicat

Slaba pregătire fizică a unor polițiști în ceea ce privește intervenția în teren este scoasă în evidență într-un dosar de ultraj, proaspăt intrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia. 

În linii mari este vorba despre două polițiste din Hunedoara, care nu au reușit să imobilizeze o tânără de 17 ani.

Mai mult de atât, în ajutorul celor două polițiste au ajuns și doi polițiști locali. 

Însă cele două polițiste s-au retras și au plecat spre secție când în ajutorul fetei au mai ajuns mama și mătușa acesteia. 

În data de 27 iulie 2023, minora a fost condamnată de Judecătoria Petroșani la internarea timp de un an într-un centru educativ. Tânăra a făcut apel, iar dosarul a ajuns pe rolul instanței superioare, Curtea de Apel Alba Iulia.

În motivarea instanței este detaliat modul în care cele două polițiste, tinere de altfel, nu au reușit să o imobilizeze pe minoră, dar s-au și retras în momentul în care și-au dat seama că nu pot controla situația și că sunt depășite numeric.

Ce s-a întâmplat

Faptele s-au petrecut în data de 25 iunie 2022, în orașul Vulcan.

Atunci, minora a mers la spitalul municipal și a spus că a fost agresată de către concubinul ei. Drept urmare la spital au fost chemați polișiști, conform procedurii.

La fața locului s-au prezentat cele două polițiste.

Când au încercat să vorbească cu tânăra și să îi spună că trebuie să meargă la secția de poliție pentru a da o declarație, minora a devenit recalcitrantă și a zgâriat-o pe una dintre cele două polițiste apoi a plecat din spital.

Polițistele au mers după ea în curtea spitalului, dar o persoană, un cunoscut al fetei a intervenit și a spus că nu o pot lua la secție deoarece este minoră. Minora și bărbatul au plecat, iar polițistele s-au urcat în mașină și au pornit în urmărirea lor.

”Folosind autospeciala M.A.I., persoanele vătămate au urmărit-o pe inculpată până în momentul în care aceasta a ajuns, pe aceeaşi stradă, în dreptul atelierului de confecții, unde au încercat să-i explice din nou inculpatei să le însoţească la sediul poliţiei, moment în care, în sprijinul persoanelor vătămate, au intervenit agenții de poliție locală (n.r. doi bărbați) care, fiind în timpul serviciului, se aflau în zona parcului.

În timp ce persoana vătămată M.Mădălina a încercat să-i explice inculpatei că trebuie să le însoțească la sediul poliției, inculpata a lovit-o cu palma peste față (obrazul stâng).

Polițista  M.P. Adela, intervenit pentru a o imobiliza pe inculpată, moment în care inculpata a prins-o cu mâna de gât și a zgâriat-o în zona gâtului.

Numitul a luat-o în brațe pe inculpată pentru a le împiedica pe cele două agente de poliție să o imobilizeze, la fața locului ajungând şi alte persoane care au intervenit, printre care numita …şi mama inculpatei V. Ritta, context în care inculpata s-a îndepărtat de locul incidentului.

Având în vedere situația creată, observând că sunt depăşite numeric, agentele de poliție au decis să părăsească zona și s-au deplasat la sediul poliţiei pentru a solicita sprijinul colegilor”, se arată în motivarea instanței.

Unul dintre polițiștii locali, au fost martori în timpul procesului și a spus că: ”inculpata s-a calmat, spunând că stă liniştită până vine mama ei, după care, fără nici un motiv, a lovit-o cu palma peste faţă pe agenta de poliţie M.Mădălina, situaţie în care martorul a intervenit şi a prins-o de mână pe inculpată cu intenţia de a o introduce în autospecială, iar persoana vătămată M.P Adela, i-a spus acestuia că inculpata i-a băgat şi ei mâna în gât şi a zgâriat-o, arătându-i urmele de zgârietură pe gât”, se arată în motivarea instanței.

Incidentul filmat cu camera de tipul Body-cam

Tot incidentul a fost filmat cu camera din dotarea uneia dintre cele două polițiste.

O polițistă îi spune minorei „vino să vorbim frumos”, insistând că vrea doar să vorbească cu ea, iar inculpata începe să urle şi încearcă să o lovească din nou cu mâna.

„M-aţi lovit, zdrenţelor”, a fost limbajul folosit de minoră.

Minora aflată sub influența substanțelor psihoactive

Atât minora, dar și mama acesteia au precizat în timpul procesului că tânăra a consumat substanțe psihoactive și că nu și-a mai adus aminte ce a făcut în ziua incidentului.

”În sensul că nu își amintește să le fi agresat pe cele două agente de poliție, afirmând că se afla și sub influența unor substanțe pe care le-a consumat în ziua producerii incidentului (aspect confirmat și de către martora  V.Ritta, mama inculpatei, instanța apreciază că acestea susţineri ale inculpatei nu sunt de natură a înlătura probele concordante”, se arată în motivarea instanței.

”Fiind audiată la termenul de judecată din data de 23.05.2023, inculpata a precizat că nu își amintește să le fi lovit pe persoanele vătămate, după care, răspunzând întrebării adresate de reprezentanta Ministerul Public, a arătat că în ziua incidentului ar fi consumat substanțe interzise, în urma cărora nu mai realiza ce se întâmplă”, mai este scris în documentul citat.

Drept urmare, în primă instanță a fost condamnată ”la măsura educativă a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de 1 an pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj”.

Minora nu a fost de acord cu pedeapsa primită și a făcut apel. Dosarul se va judeca pe rolul Curții de Apel Alba Iulia.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Florea G.

    vineri, 25.08.2023 at 09:42

    Ce cauta femeile in Politie? Nu au ce cauta in acest domeniu!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement