liviu dragneaUn nou termen în dosarul în care este judecat Liviu Dragnea a avut loc marţi, la Înalta Curte. Instanţa a amânat judecarea pentru 28 martie, pentru noi audieri de martori.

Marţi, Adriana Botorogeanu, una dintre membrele PSD despre care anchetatorii susţin că a fost angajată fictiv la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, a depus o cerere, prin avocat, în care recunoaşte acuzatiile DNA din acest proces.

Publicitate

Anisa-Niculina Stoica, cealaltă membră PSD angajată fictiv la DGASPC Teleorman, a recunoscut şi ea acuzaţiile din dosar.

Alt inculpat din dosar a recunoscut acuzaţiile procurorilor: Gheorghe Nicuşor, fost șef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare.

Cei trei vor fi judecaţi în procedură simplificată.

În ceea ce-l priveşte pe Liviu Dragnea, acesta se declară nevinovat. Reamintim că în acest dosar este judecat pentru instigare la abuz în serviciu.

Referitor la declaraţiile inculpaţilor din dosar, Liviu Dragnea a spus că "este problema dumnealor. Nu schimbă cu nimic nici atutidinea mea, nici adevărul. Eu sunt nevinovat. Acest dosar se bazeaza pe două-trei declaraţii care sunt neadevărate. Eu am să aduc martori la dosar, care nu au fost audiaţi până acum". Şi Dragnea a cerut să fie judecat în procedură simplificată, ce presupune reducerea pedepsei.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

sursa: hotnews.ro