Actualitate
Procurorii DNA au căutat probe în 31 de țări, pentru anchetele din România
DNA a căutat anul trecut probe în întreaga lume pentru a susţine acuzaţiile de corupţie în dosarele pe care le instrumentează. În 2017, procurorii au trimis 91 cereri de asistență judiciară către autorităţile din 31 de state de pe toate continentele. Solicitări au fost trimise chiar şi în ţări exotice, precum Panama sau Insulele Virgine Britanice, paradisuri fiscale preferate de infractorii de nivel înalt din România.
Cele mai multe solicitări de asistenţă juridică internaţională, zece, au fost transmise de procurorii anticorupţie anul trecut, către Cipru. În top urmează cererile trimise către autorităţile din Elveţia, nouă, şi către Germania, opt.
Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat probe pentru şase cazuri din Statele Unite ale Americii, de unde a şi primit două solicitări de ajutor. Cereri similare au fost trimise însă în toate colţurile lumii, inclusiv în Insulele Virgine Britanice, Brazilia, Israel, Panama sau chiar Coreea de Sud.
La rândul lor, procurorii au răspuns cererilor venite din nouă ţări. Anul trecut Direcţia Naţională Anticorupţie a oferit sprijin pentru 14 anchete, în urma unor solicitări venite din Austria, Israel, Republica Moldova sau Ungaria.
Surse: Digi24, raportul DNA pe anul 2017
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News