Eveniment
Producătorii de lapte pot depune cereri pentru a primi ajutoare din fonduri europene
Producătorii de lapte din zonele defavorizate din Alba care doresc să beneficieze de ajutoare specifice, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă mai pot depune cereri până la data de 21 ianuarie.
Începând de vineri, 14 ianuarie a.c., cererile se vor primi în toate centrele locale APIA Alba (Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cîmpeni, Sebeş) şi la Centrul Judeţean Alba, în intervalul orar 8.00-16.00.
Beneficiari sunt crescătorii de vaci de lapte, persoane fizice şi/sau juridice deţinători de cotă de lapte. Solicitanţii trebuie să depună cererea aferentă fiecărei exploataţii la centrele APIA pe a căror rază teritorială se află exploataţia.
Vă prezentăm mai jos condiţiile de eligibilitate:
– efectivul de vaci de lapte pentru care se solicită ajutor financiar să fie înscris în Registrul Naţional al Exploataţiilor şi să fie menţinut în exploataţie pe perioada derulării schemei;
– exploataţiile trebuie să fie localizate în zonele defavorizate stabilite prin Anexa 4A din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR);
– ajutorul specific se acordă pentru un efectiv cuprins între 2 şi maximum 15 capete vaci de lapte.
Persoanele fizice care au depus cerere de plată în prima etapă sau a doua etapă de depunere şi nu s-au autorizat potrivit OUG nr. 44/2008 cu modificările ulterioare nu vor depune o nouă cerere; cererea iniţială depusă ca persoană fizică va fi reverificată şi acceptată la plată cu respectarea condiţiilor de eligibilitate.
Modelul de cerere a fost trimis şi primăriilor, pentru a-l pune la dispoziţia solicitanţilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News