Actualitate
Profesia de stomatolog, controlată de Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor Stomatologi. Propunere legislativă aprobată de Senat
Ministerul Sănătăţii şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România ar urma să exercite controlul şi supravegherea profesiei de medic stomatolog, au decis, marţi, senatorii.
Ei au adoptat, cu amendamentele ale Comisiei pentru Sănătate, o propunere legislativă pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Raportul comisiei de specialitate modifică, în punctele lui esenţiale, proiectul propus de senatorii Ioan Cristina, Octavian Motoc, Nicolae Nasta, Petre Nicoară şi Liviu Tomoioagă şi deputaţii liberali Constantin Galan şi Adrian Oros.
Iniţiatorii propuseseră ca, în Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, titulatura de medic-dentist să fie înlocuită cu termenul de„doctor-medic dentist”, iar Colegiul Medicilor Dentişti din România să devină Colegiul Doctorilor-Medici Dentişti din România, care, împreună cu Ministerul Sănătăţii, să exercite controlul şi supravegherea profesiei de medic stomatolog.
Propunerea legislativă de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost dezbătută de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.
sursa: mediafax.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
NEpatriot
miercuri, 23.04.2014 at 08:07
asa si?