Connect with us
Advertisement

Actualitate

Profesoarele pot rămâne la catedră până la 68 de ani, la cerere. Care este condiția

elevi scoala

Publicat

Profesoarele pot rămâne la catedră până la 3 ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere. Potrivit unui ordin publicat miercuri în Monitorul Oficial, profesoarele care vor să predea și după această vârstă trebuie să depună două cereri la secretariatul școlii, până pe data de 31 ianuarie 2019.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu a modificat un articol din metodologia privind mobilitatea personalului didactic. Concret, de acum înainte profesoarele care până la 1 septembrie 2019 împlinesc vârsta de 65 de ani vor putea să rămână la catedră, dacă vor.

Pentru a se menține în activitate titulare peste vârsta de 65 de ani, profesoarele trebuie să depună până pe 31 ianuarie 2019, la secretariatele școlilor, două cereri:

  • o cerere pentru continuarea executării contractului individual de muncă până la 65 de ani după împlinirea vârstei standard de pensionare,
  • o cerere de menținere în activitate ca titular, în funcția didactică peste vârsta de 65 de ani

Ordinul nr. 5.728 pentru modificarea și completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2019-2020, aprobată prin Ordinul ministrului interimar al educației naționale nr. 5.460/2018 care modifică metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic în anul școlar 2019-2020 a fost publicat miercuri, 9 ianuarie, în Monitorul Oficial.

„Personalul didactic titular din învățământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul științific de doctor, care până la 1 septembrie 2019 împlinește vârsta de 65 de ani, efectuează stagiul minim de cotizare și dovedește competență profesională deosebită, a obținut calificativul <Foarte Bine> și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 ani școlari încheiați, poate fi menținut în activitate ca titular, în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere, conform prezentei metodologii.

În vederea menținerii în activitate ca titular, în funcția didactică peste vârsta de 65 de ani, cadrele didactice titulare, femei, care se încadrează în prevederile, pot depune până la data de 31 ianuarie 2019 la secretariatele unităților de învățământ atât cerere pentru continuarea executării contractului individual de muncă până la 65 de ani după împlinirea vârstei standard de pensionare, cât și cerere de menținere în activitate ca titular, în funcția didactică peste vârsta de 65 de ani”, prevede documentul.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement