Connect with us
Advertisement

Educație

Profesorii cercetați penal nu vor mai putea desfășura activități cu elevii. Modificare de lege propusă de Ministerul Educației

Publicat

Profesorii cercetați penal nu vor mai putea desfășura activități cu elevii, dar își vor primi salariul. Ministerul Educației a publicat modificări prin ordonanță de urgență la legea învățământului.

Potrivit actului normativ, cadrele didactice cercetate penal pentru fapte care constituie infracţiuni incompatibile cu funcţia didactică nu vor desfăşura activităţi cu elevii pe perioada cercetării penale.

„În cazul în care cadrul didactic este cercetat pentru fapte care constituie infracţiuni incompatibile cu funcţia didactică

  • pe perioada desfăşurării cercetării penale acesta nu va desfăşura activităţi didactice cu beneficiarii primari
  • cu păstrarea corespunzătoare a drepturilor salariale”, prevede proiectul.

Ce prevede legea în prezent

Legea învățământului prevede deja că

”În cazul în care cadrul didactic este cercetat pentru una din faptele prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b),

  • pe perioada desfăşurării cercetării disciplinare,
  • acesta nu va desfăşura activităţi didactice cu beneficiarii primari, cu păstrarea corespunzătoare a drepturilor salariale”.

La alineatul 2 (art. 209) se arată că:

”Reprezintă abateri disciplinare ale personalului didactic de predare şi se sancţionează potrivit art. 210, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune:

  • a) faptele de violenţă fizică şi/sau verbală îndreptate împotriva elevilor sau a colegilor;
  • b) orice fapte sau atitudini care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Petru

    marți, 26.03.2024 at 13:10

    Dar politicienii/guvernanții cetcetați penal pot ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement