Connect with us
Advertisement

Educație

Profesorii nu și-au primit banii pentru orele remediale. Ministrul Educației: în trei județe deloc, iar în celelalte parțial

Publicat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, miercuri seara, că sunt trei judeţe în care orele remediale nu s-au plătit deloc, iar în celelalte judeţe s-au plătit doar parţial, din cauza procesului greoi de validare a raportărilor.

„Au rămas doar trei judeţe în această situaţie. Nu s-a rezolvat plata integrală a cadrelor didactice în toate celelalte judeţe, dar sunt trei care sunt în această situaţie, în care nu s-a plătit nimic.

De ce? Pentru că avem un management mai puţin performant, pe de o parte. Pe de altă parte, pentru că orele remediale pentru învăţământul primar şi gimnazial se plătesc din fonduri europene.

Trebuie respectate nişte reguli europene, care impun o raportare triplă. Această raportare triplă trebuie verificată de cei care dau ‘bun de plată’.

Atunci când pentru acelaşi număr de ore ai o raportare într-un fel, o raportare în alt fel şi o raportare în alt fel, ai nevoie de timp pentru a vedea care este adevărul.

Pentru că ai trei variante. Ce validezi? Acest lucru este la originea unui proces foarte greu, care determină întârzieri”, a afirmat ministrul Educaţiei la Digi24.

Ministrul Educației și-a cerut scuze tuturor profesorilor care nu şi-au primit drepturile salariale

„Am încercat să consolidez capacitatea echipei din unitatea de management a proiectului din Ministerul Educaţiei. Sunt opt oameni care verifică raportările din toată ţara. Şi pentru 246.000 de elevi trebuie raportare în fiecare situaţie.

Este … greoi, este puţin spus. Am făcut tot ce am putut pentru a consolida capacitatea acestei echipe. Este clar că este insuficient.

Căutăm să identificăm alte metode de lucru, respectând în acelaşi timp şi exigenţele europene cu privire la utilizarea fondurilor europene.

Dar, îmi cer scuze fiecărui cadru didactic care a înregistrat întârzieri nepermise în plata drepturilor salariale”, a spus Cîmpeanu.

Situația din județul Alba

Potrivit datelor de la Inspectoratul Școlar Județean Alba, cei 142 de profesori din județ care au făcut ore remediale și-au primit banii pe luna martie. Circa 1.200 de elevi din județ au făcut ore remediale.

Pentru fiecare elev, profesorul primește 200 de lei. Suma acordată județului pe luna martie a fost de 205.150 lei.

În ceea ce privește situația pentru luna aprilie, validarea datelor transmise de IȘJ la minister nu a fost finalizată, iar situația este aceeași în toată țara, potrivit sursei citate.

surse: Agerpres, IȘJ Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement