Eveniment
Profilul unui criminal cu sânge rece, deținut la Aiud. La bătrânețe, condamnat la 30 de ani de închisoare pentru omor
După o viață întreagă după gratii, un criminal cu sânge rece își va petrece, cel mai probabil, ultimii ani în penitenciar.
R. A., acum în vârstă de 66 de ani, a fost condamnat recent de Tribunalul Sibiu la 30 de ani de închisoare pentru omor calificat, comis chiar în ziua de Paște.
Cel mai tulburător este că după ce și-a bătut colegul de stână, l-a lasat în agonie timp de aproape 12 ore, iar el și-a continuat treaba.
Bărbatul a făcut apel la sentința judecătorilor din Sibiu și dosarul s-a mutat pe rolul instanței superioare, la Curtea de Apel Alba Iulia, unde magistrații vor da decizia finală.
De asemenea, bărbatul se află în arest preventiv la Penitenciarul Aiud. Potrivit motivării Tribunalului din Sibiu, prima faptă pentru care a fost condamant a avut loc în 1996.
- tentativă de omor în 1996 – condamnat la 5 ani de închisoare
- furt calificat în 2001 – 3 ani de închisoare
- omor deosebit de grav în 2003 – 12 ani de închisoare
- omor calificat în 2019 – 30 de ani de închisoare în primă intanță
- 2 eliberări condiționate
După aproape 20 de ani petrecuți prin închisorile din România, a mai omorât încă o dată.
Potrivit motivării Tribunalului Sibiu, în ziua de Paște, 28 aprilie 2019, A. R. se afla alături de un alt bărbat la o stână situată în extravilanul localității Hoghilag, Sibiu.
Amândoi erau ciobani și se cunoșteau de ceva vreme. În ziua respectivă ambii erau băuți, iar în jurul amiezii între cei doi a izbucnit un conflict verbal.
A. R. a declarat că victima, care obișnuia să devină violent după ce bea alcool, l-a înjurat de mamă. Atunci s-a enervat și a început să îl lovească pe bărbat cu pumnii.
După ce l-a bătut cu pumnii a luat o bâtă ciobănească și a început să îl lovească în zona capului, și pe corp. După ce victima a căzut la pământ, acesta l-a mai lovit cu pumnii, picioarele și bâta.
Victima s-a ridicat de la pământ, a mai mers câțiva zeci de metri, după care s-a prăbușit la pământ.
În timpul audierilor, criminalul a declarat că și-a lăsat victima în locul în care a căzut, chiar dacă acesta era în viață și plângea de durere, iar el și-a continuat treaba, se arată în motivarea instanței.
Mai exact, ”și-a continuat activitățile (a luat apă, a făcut mâncare, a băut, a dus oile la adăpat) chiar văzând că victima nu s-a mai mișcat din cel loc.
Mai mult decât atât, tot potrivit declarațiilor sale, inculpatul a evitat să se mai apropie de victima căzută dar, de la distanță, l-a văzut, de mai multe ori, observând că nu și-a schimbat poziția în care îl lăsase.
Abia după ce s-a înnoptat, inculpatul susține că și-a anunțat un nepot că bănuiește că victima ar fi decedat” se mai arată în motivarea instanței.
Abia a doua zi după ce a comis crima, la mai mult de 12 ore distanță a apelat la 112.
Sentința
La ultimul cuvânt, R. A. a spus că recunoaște fapta și că o regretă. Acesta a mai spus că nu a avut inteția să omoare victima, dar s-a enervat deoarece ”l-a dat de două ori peste cap.”
Mai mult a declarat că la vârsta pe care o are s-a săturat să tot stea prin închisoare.
În motivarea sentinței magistrații au ținut cont de trecutul bărbatului și au considerat că ”inculpatul nu se mai poate integra în societate, iar starea sa de libertate prezintă un cert pericol pentru colectivitate, urmând a se orienta spre cea mai severă dintre pedepsele posibil a fi aplicate inculpatului” se arată în motivarea instanței.
Pentru fapta sa, Tribunalul Sibiu l-a condamnat la 30 de ani de închisoare cu executare.
De asemenea, instanța l-a obligat pe bărbat să platească daune morale rudelor victimei de peste 1 milion de lei.
Decizia nu a fost definitivă, iar bărbatul a făcut apel. Dosarul s-a mutat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, iar o primă ședință va avea loc în 14 aprilie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News