Connect with us
Publicitate

Eveniment

Prognoza meteo 20- 26 septembrie în România: Frig, ploi și chiar ninsori în primele zile. La finalul săptămânii se întoarce vara

YouTube video

Publicat

Vremea se răcește semnificativ în săptămâna care urmează, cu temperaturi de sfârșit de octombrie prin unele zone, ploi și chiar ninsori pe crestele montane, pentru ca la finalul săptămânii vara să revină în bună parte din țară.

Dacă până acum septembrie a arătat mai mult a vară târzie, iată că ultimele zile ale lunii ne aduc și o toamnă în toată regula.

Vezi și VREMEA în ALBA, 20-26 septembrie. Vine FRIGUL și vor fi câteva ploi. Prognoza meteo pe zile, în localități din județ

Începutul săptămânii va fi dominat de prezența unui nucleu de presiune scăzută din nord-est, care aduce cu sine și avansul unor fronturi atmosferice, care vor aduce precipitații, dar și al unei mase de aer arctic-maritim a cărui componentă foarte rece se va așeza fix în zona țării noastre și va aduce temperaturi cu valori chiar și cu 8-10 grade sub normalul perioadei.

Începând cu ziua de miercuri spre regiunea noastră avansează un anticiclon mobil, iar pe o circulație atlantică avem parte de o nouă advecție de aer cald, care se va intensifica spre finalul săptămânii. Adică se mai încălzește în weekend.

Prognoza Meteo – Vremea 20-26 septembrie: Nopți reci, cel frig va fi la munte

Vremea se răcește pe parcursul săptămânii care urmează, aducând valori de temperatură normale în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea (18-20 de grade), în timp ce prin nordul și centrul Moldovei, Transilvania, Maramureș, Crișana și Banat, primele zile ale săptămânii vin cu temperaturi potrivite mai degrabă unui mijloc de octombrie (12-14 grade).

La munte maximele abia mai urcă spre 12-13 grade, cu 7-9 grade pe creste.

Nopțile devin mult mai reci, astfel că, pe tot parcursul săptămânii vorbim de valori care doar izolat mai urcă spre 12-13 grade (luni și marți prin Banat, Oltenia Muntenia, Dobrogea), joi și vineri prin Crișana, în timp ce în restul țării vorbim de valori spre 4-6, 7 grade. În zonele montane aceste valori minime pot coborî spre 2-3 grade, iar pe creste chiar spre 0-1 grad.

În weekend se întoarce vara

Weekendul vine cu temperaturi de vară autentică, cu maxime care urcă, prin Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei spre 25-27 de grade (prin Oltenia și vestul Munteniei sunt posibile chiar 29-30 de grade), în timp ce în restul țării ne oprim la 22-24 de grade.

Prognoza Meteo – Vremea 20-26 septembrie: vin ploile, iar pe crestele munților vor fi ninsori

Primele două zile ale săptămânii vin cu precipitații prin bună parte din țară. Luni, ploile ocolesc doar nordul extrem al Crișanei, Moldovei și Maramureșului, în timp ce în restul țării așteptăm ploi care vor lăsa între 1 și 3, 5 l/mp.

Cantități ceva mai importante vor cădea prin Banat și zonele montane (7 – 10 l/mp).

Marți ploile sunt prezente mai ales prin Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei, iar cantitățile cele mai mari le vom avea în nordul Dobrogei și SE extrem al județului Galați (15 –20 l/mp).

În intervalul miercuri – sâmbătă avem condiții de ploi slabe mai ales prin Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei, Banat și zonele montane (ploi slabe, sub 1 – 2 l/mp).

Avem parte de ploi, asta este clar, dar, din păcate, acestea nu sunt deloc la nivelul așteptat mai ales de către agricultori, în condițiile în care doar prin nordul extrem al Orientalilor și nordul Dobrogei să avem parte de măcar 15 – 20 de l/mp acumulați, în timp ce în restul țării vorbim de doar 3 – 5 l/mp, maxim.

Extrem de important: pe parcursul zilelor de miercuri și joi, pe crestele montane ale Meridionalilor sunt posibile inclusiv ninsori slabe.

Deci e posibil să ningă pe vârfurile înalte din Bucegi, Făgăraș, Parâng sau Retezat.

Prognoza meteo pentru 20-26 septembrie este oferită de Prognoze Meteo, Facebook.com/PrognozeMeteo

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate