Eveniment
Prognoza meteo lunară: Vremea până în 23 septembrie. Temperaturi de vară și la începutul toamnei 2019
Administrația Națională de Meteorologie a transmis prognoza de vreme valabilă până în 23 septembrie. Vremea va fi deosebit de caldă, în următoarele două săptămâni. Se mai răcorește după 8 septembrie și vor fi și perioade cu ploi, însă temperaturile vor continua să fie mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.
În județul Alba, vor fi temperaturi maxime de 30-31 de grade Celsius până în 7 septembrie. Apoi mai scad cu câteva grade, până la valori de 25-27 de grade, dar tot va fi un început de toamnă mai cald decât de obicei. Sunt anunțate averse și furtuni în intervalul 26-27 august și 15-19 septembrie.
Săptămâna 26 august – 2 septembrie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.
Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 2 – 9 septembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa peste cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor putea avea o tendință ușor deficitară, local în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 9 – 16 septembrie
Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toată țara, dai mai ales în sudul și sud-estul teritoriului.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 16 – 23 septembrie
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării.
Cantitățile de precipitații vor putea fi ușor excedentare în regiunile sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
surse: meteoromania.ro, accuweather.com
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News