Administraţia Naţională de Meteorologie prezintă prognoza de vreme pentru această iarnă. În decembrie, se anunţă „vreme de primăvară”, cu temperaturi mai ridicate decât de obicei, în sudul ţării şi precipitaţii mai abundente în centru. În primele două luni ale anului viitor, situaţia se menţine similară, cu diferenţe pe regiuni.
În decembrie, temperaturile medii lunare vor fi în general apropiate de normele climatologice (media lunară este -0,8 grade Celsius), iar în sud-estul şi local în sudul şi vestul ţării, valorile termice pot fi mai ridicate decât acestea.
Cantităţile lunare de precipitaţii vor înregistra valori peste mediile multianuale (44,8 l/mp) în centrul, vestul şi local în sudul şi sud-estul ţării, iar în restul teritoriului acestea vor fi normale.
În ianuarie, temperatura aerului va avea în general valori apropiate de mediile climatologice (media lunară este -2,1 grade Celsius), în centrul, nordul şi local vestul ţării, iar în rest valorile de temperatură pot fi peste norme.
Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi în general apropiate de mediile multianuale (33,6 l/mp) în estul, sud-estul şi sudul ţării, iar în restul regiunilor vor avea o tendinţă de excedent.
În februarie, temperatura medie lunară a aerului se va situa în general în limite apropiate de mediile climatologice (-1 grade Celsius), exceptând sud-estul, sudul şi local vestul ţării, unde valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale.
Cantităţile lunare de precipitatii vor prezenta în general o tendinţă spre excedent, exceptând estul, sud-estul şi local sudul ţării, unde acestea vor fi apropiate de mediile multianuale (31.6 l/mp).
Estimările sezoniere au fost realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia și au un grad de realizare de aproximativ 60%.