Vremea până în 9 septembrie: Nu scăpăm de caniculă. Prognoza meteo pe patru săptămâni. În continuare vom avea temperaturi caniculare, cu valori mai ridicate decât cele specifice perioadei.

Următoarele patru săptămâni continuă să fie cu o vreme caniculară. Meteorologii ANM estimează valori mai ridicate decât cele normale, cel puțin până în 9 septembrie. Vești proaste și pentru agricultori, deoarece nu sunt prognozate precipitații prea multe.

Publicitate

Citește și Vremea în Transilvania și în țară până în 25 august: De când se mai răcorește. Prognoza meteo pe regiuni

Vremea în Alba, în săptămâna 12 - 18 august: Continuă să fie extrem de cald, cu temperaturi ce ajung până la 35 - 38 de grade Celsius. Totuși, spre sfârșitul săptămânii se mai răcorește puțin. În weekend sunt anunțate ploi.

Prognoza meteo pe patru săptămâni, în intervalul 12 august - 9 septembrie:

Săptămâna 12  – 19 august

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice și sud-vestice.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Săptămâna 19 – 26 august

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 26 august – 2 septembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în sudul și sud-vestul teritoriului.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Publicitate

Săptămâna 2 – 9 septembrie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice și sud-vestice.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui ușor deficit în sud vestul, nord-vestul și nord-estul țării.