Actualitate
Prognoza METEO pentru următoarele două săptămâni: Posibile precipitaţii mixte în Transilvania şi ninsori la munte, după 15 ianuarie
Vremea se menţine în continuare caldă având în vedere sezonul de iarnă, iar posibile precipitaţii sub formă de ploaie sau mixte sunt aşteptate 15 şi 16 ianuarie şi apoi după data de 19 ianuarie. Ninsori sunt aşteptate doar la munte, spre sfârşitul lunii.
În Transilvania, până miercuri, 15 ianuarie, temperaturile maxime cresc cu 3-4 grade, apoi scad puţin, pentru ca la sfârşitul acestei săptămâni şi la începutul celei viitoare să se atingă din nou medii de 6-7 grade.
În intervalul 22 ianuarie – 26 ianuarie, regimul termic va fi în scădere, cu aproximativ 4 grade, dar maximele rămân totuşi uşor mai ridicate decât mediile climatologice specifice acestei date.
Mediile valorilor minime de temperatură vor fi negative în majoritatea zilelor, iar cel mai frig va fi la începutul şi la sfârşitul intervalului, când în depresiuni, izolat, va fi ger.
Probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată în zilele de 15 şi 16 ianuarie, apoi după data de 19 ianuarie. Precipitaţiile vor fi slabe, ploi în prima săptămână, apoi mixte.
La munte, până la mijlocul celei de-a doua săptămâni, mediile temperaturilor maxime vor fi pozitive şi se vor situa între 2 şi 4 grade, apoi vor începe să scadă sub zero grade. Media minimelor nocturne se va menţine negativă în ambele săptămâni, iar cele mai reci nopţi vor fi la începutul și la finalul intervalului de prognoză.
Trecător vor fi precipitaţii mixte, iar spre final mai ales sub formă de ninsoare.
sursa: meteoromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News