Program Festivalul Cetăților Dacice 2026: Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Cetăţilor Dacice are loc în weekend, în apropiere de Piatra Craivii.

Vineri seara şi sâmbătă, publicul poate vizita o tabără instalată pe Valea Bucerzii, la ieşirea din Bucerdea Vinoasă, cu o serie de activităţi demonstrative care surprind reconstituiri ale vieţii militare şi a atelierelor meşteşugăreşti, precum şi ritualuri şi muzică în jurul focului, la lăsatul întunericului.

Publicitate

”În ediţia din acest an, sâmbătă, vom oferi celor pasionaţi de natură şi istorie, dar şi dornici de aventură, ghidaj specializat la Piatra Craivii, pe traseul turistic care porneşte din Bucerdea Vinoasă, semnalizat în teren cu marcaj turistic Triunghi Roşu.

Traseul are o durată de parcurgere de 2,5 – 3 ore şi o diferenţă de nivel de aproximativ 550 de metri”, au transmis organizatorii.

Sâmbătă nu va lipsi din program nici concursul de istorie „Pui de dac” dedicat celor mai mici „daci” din Cetatea de Baltă, Cricău, Cugir, Ighiu şi Săsciori.

Publicitate

Ziua de duminică este dedicată competiţiei „Decathlonul dacic”, în care, începând cu ora 14, pe stadionul din Cricău, voinicii din cele 5 „cetăţi dacice” se întrec în probe de tir cu arcul, aruncarea suliţei, ştafetă, skandenberg, lupte pe butuci, căţăratul pe catarg şi altele.

Program Festivalul Cetăților Dacice 2026

Ediția a XVIII-a , Piatra Craivii (Ighiu și Cricău)

Organizatori: Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Primăria Cricău, Primăria Ighiu

VINERI, 26 iunie

14.00 – 18.00 – Instalarea taberei

20.30 – Invitație la drumeție pe cărările dacilor. Lumini și armonii

Publicitate

Paradă cu torțe; 120 de reenactori prezenți; animație și cântece de tabără

Daniel Avram și Școala de Folk

Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

SÂMBĂTĂ, 27 iunie

10:00 – Concurs de istorie pentru copii „Pui de dac”; Triatlonul dacic al copiilor

Participă: şcoli din localităţile Cetatea de Baltă, Cricău, Cugir, Ighiu, Săsciori

Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

11.00 – VIRTUTE ET LABORE. Ceremonia oficială de deschidere, inaugurarea taberei militare şi meşteşugăreşti, prezentarea trupelor de reconstituire istorică antică şi a atelierelor interactive de reenactment:

  • fierărie
  • metaloplastie
  • officina scriptoria
  • de Re culinaria
  • prelucrarea lemnului
  • pielărie
  • ceramică
  • pirogravură în lemn
  • monetărie
  • țesătorie
  • machete
  • antrenamente de luptă
  • miscellanea.
Publicitate

Participă: Terra Dacica Aeterna – Cluj-Napoca; Omnis Barbaria – Baia Mare; Historia Renascita – Pitești; Dacii Singidavei – Cugir; Atelierul de Artă Romană – Alba Iulia; Tomis – Constanța și Galați

Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

18:00 – Trimisele Terpsihorei. Dansuri antice – Ielele Singidavei

Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

18:30 – Târg de sclavi

Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

19:00 – Sub veghea lui Zalmoxis. Prezentarea triburilor dacice și aliaților lor

Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

19:30 – Ocrotiți de Marte. Salutul legiunilor romane și demonstrații de tehnică militară romană

Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

20:00 – Sub semnul lui Nemesis. Jocuri de gladiatori –Ludus Ursus Nigrus; Ludus Dacicus

Publicitate

Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

20.30 - Folclor muzical vocal și instrumental - Grupul tradițional bărbătesc IZVOARELE din Blaj

Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

21:00 – RUGUL LUI ZALMOXIS

Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

22:30 – Ignis Phantasia - Moment artistic cu foc: efecte cu foc, dans, jonglerii cu foc

Tabăra antică din Bucerdea Vinoasă

DUMINICĂ, 22 iunie

14:00 – DECATHLONUL DACIC

Interstiții cu Ielele Singidavei

Arcul viteazului (tir cu arcul)

Rapid şi puternic (transport 25 kg de nisip)

Suliţaşul Cetăţii (aruncarea suliţei la distanţă)

Cel mai iute de picior (ştafetă, alergare cu butucul)

Braţul de fier (skandenberg)

Să ne unim forţele (tras cu frânghia)

Luptătorul dac (luptă pe butuci)

Voinicul din Cetate (aruncarea bolovanului)

Îndemânare şi curaj (căţăratul pe catarg)

Cărăuşii Cetăţii (transport apă)

Stadion Cricău