Uncategorized
Program special în a doua zi de Rusalii: ÎNCHIS la poştă, bănci, finanţe și orar de duminică la STP. De unde poți să îți faci cumpărăturile
A doua zi de Rusalii, luni, 9 iunie şi este declarată nelucrătoare pentru majoritatea salariaţilor. Rusaliile sunt sărbătorite de creştinii ortodocşi şi greco-catolici la 50 de zile după Paşti, iar în acest an sunt în 8 iunie, duminica, atunci când se marchează Pogorârea Sfântului Duh. A doua zi de Rusalii este sărbătoarea Sfintei Treimi. În România, prin decizia Parlamentului, sunt două zile libere de Rusalii: duminica Rusaliilor şi luni, a doua zi de Rusalii. În judeţul Alba, nu vor fi deschise pentru program cu publicul şi servicii mai multe unităţi bugetare, dar şi bănci. Vă prezentăm programul special de Rusalii:
Poşta Română
Toate oficiile poştale şi subunităţile poştale subordonate acestora vor fi închise luni, 9 iunie, a doua zi de Rusalii. Este posibil să ajungă mai târziu la destinaţie trimiterile poştale prezentate în zilele de 6 şi 7 iunie, informează Poşta Română.
Subunităţile poştale cu activitate de tranzit vor asigura schimburile de expediţii poştale planificate, prelucrarea şi îndrumarea trimiterilor poştale în timp util şi se vor lua toate măsurile pentru protejarea trimiterilor poştale şi a valorilor.
Administraţia Financiară a Finanţelor Publice Alba
Nu se lucrează cu publicul la ghiseele unităţilor fiscale în data de luni, 9 iunie.
Direcţia Venituri a Primăriei Alba Iulia – taxe şi impozite:
Nu se lucrează cu publicul la ghiseele unităţilor fiscale în data de luni, 9 iunie. Program normal vineri, 6 iunie şi marţi, 10 iunie, între 8.00 şi 15.00.
Autobuzele STP vor avea program special luni, în a doua zi de Rusalii. Acestea vor circula după orarul de duminică. Transporturile angajaţilor la societăţi comerciale se vor desfăşura în condiţii normale.
Direcţia Venituri a Primăriei Alba Iulia – taxe şi impozite
BCR
Unităţile bancare din judeţ sunt închise luni, 9 iunie. Reţeaua de bancomate, serviciile de plăţi cu cardul şi operatiunile prin Internet Banking vor funcţiona normal.
În zilele de 6 şi 10 iunie, programul de lucru cu clienţii este cel normal, între orele 9.00 – 17.30.
CEC Bank
În perioada 7-9 iunie, unităţile băncii nu vor lucra cu publicul. Reţeaua de bancomate, serviciile de plăţi cu cardul şi operatiunile prin Internet Banking vor funcţiona normal. Serviciul Info CEC Bank va fi disponibil non-stop, la numărul de telefon 0 800 800 848.
Banca Transilvania Alba Iulia
Unităţile bancare din judeţ sunt închise luni, 9 iunie. Reţeaua de bancomate, serviciile de plăţi cu cardul şi operatiunile prin Internet Banking vor funcţiona normal.
Volksbank Alba Iulia
În perioada 7-9 iunie, unităţile băncii nu vor lucra cu publicul. Reţeaua de bancomate, serviciile de plăţi cu cardul şi operatiunile prin Internet Banking vor funcţiona normal.
Magazinele Kaufland, Profi sunt deschise cu program normal în perioada 7-9 iunie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News