Eveniment
Programarea pentru vaccinare: Noi modalități de înscriere, anunțate de coordonatorul campaniei de imunizare
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat lansarea unor noi modalităţi de înscriere pentru vaccinare: telefonic, prin call-center, sau direct la centrul de vaccinare.
„Vor fi în perioada următoare implementate o serie de modificări în ceea ce priveşte modalitatea de programare, în ideea în care extindem mijloacele şi căile prin care persoanele pot să acceseze un centru de vaccinare, plecând de la ideea că în mediul rural, dar nu numai, de multe ori este dificilă accesarea platformei de programare şi atunci trebuie să găsim o serie de metode complementare prin care o persoană să beneficieze de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Conform acestuia, au fost identificate două soluţii concrete:
„Va exista posibilitatea de programare telefonică, tot prin intermediul operatorului de call-center, persoana respectivă se va programa direct în centrul de vaccinare fără să existe nevoia creării unui cont pe platformă.
O altă modalitate pe care o avem în vedere este ca persoana respectivă să se programeze direct la centrul de vaccinare.
Sunt persoane din mediul rural care se pot deplasa la centrul de vaccinare şi se trec pe listă exact în respectivul centru şi se va stabili ziua în care să se prezinte pentru vaccinare”, a mai spus acesta.
Coordonatorul campaniei susţine că se analizează posibilitatea de a vaccina persoane în spitale non-Covid.
„Noi credem că această posibilitate suplimentară va creşte accesul persoanelor în special vulnerabile la vaccinare”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.
sursă: Mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News