Connect with us
Publicitate

Eveniment

Programul Casa Verde Fotovoltaice, BLOCAT. Peste 25.000 de oameni așteaptă finanțarea promisă

Publicat

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) nu a publicat până la finalul lunii mai, așa cum promisese, listele finale ale celor care vor beneficia de finanțare pentru a-și instala sisteme fotovoltaice, susține Greenpeace. Potrivit reprezentanților organizației, e doar una dintre multele amânări ale programului Casa Verde Fotovoltaice. La un an și jumătate de la începerea programului, nici măcar un cetățean dintre cei 26.000 care au aplicat nu a devenit prosumator.

Deși la mijlocul lunii mai, conform declarațiilor noului președinte al AFM, Andreea Kohalmi Szabo, 94% din aplicații fuseseră deja analizate (24.504 din cele 26.057 de aplicații primite), programul Casa Verde Fotovoltaice este din nou în impas. Nu au fost publicate listele finale cu dosarele aprobate sau respinse, iar cei care au fost acceptați deja în program nu pot încă să semneze contractele de finanțare necesare pentru demararea lucrărilor. Mai mult, AFM nu a mai avut nicio comunicare publică oficială pe acest subiect din 30 aprilie.

„Acest program de finanțare, ce părea să se fi deblocat la începutul acestui an, a intrat într-o nouă eră tacită a amânărilor. Nu înțelegem de ce nu sunt publicate, așa cum s-a promis, toate rezultatele analizei dosarelor și de ce nu se semnează contractele de finanțare pentru cei care au fost deja admiși în program. Vorbim zi de zi cu zeci de potențiali beneficiari, sunt toți extrem de dezamăgiți de ritmul implementării programului”, a declarat Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România.

Programul a reprezentat o lovitură și pentru piața de fotovoltaice din România, care a fost blocată de promisiunea neconcretizată a fondurilor generoase ale programului. Peste 200 de instalatori întâmpină dificultăți economice, susține Greenpeace

„Dezamăgirea se regăsește și în rândul cetățenilor care au aplicat pentru a deveni prosumatori. Dintre cei peste 26.000 de aplicanți, peste 10.000 au fost deja aprobați în program, dar nu pot semna contracte de finanțare, chiar și în cazul în care au făcut toate demersurile conform ghidului de finanțare. Restul de aplicanți, fie au fost respinși, fie nu știu încă dacă sunt sau nu admiși în program. 

Finanțarea oferită de AFM prin programul Casa Verde Fotovoltaice este, teoretic, una generoasă: maxim 20.000 de lei pentru un sistem fotovoltaic de minim 3 kW pentru persoanele fizice interesate să își producă singure energia electrică. Peste 26.000 de cetățeni din întreaga țară s-au înscris pentru a obține finanțare, fondurile totale ale programului de finanțare cumulând peste 113 milioane de euro”, se mai precizeză în comunicatul Greenpeace.

sursa: greenpeace.org

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate