Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat, joi, că 12.700 de cereri de finanțare pentru sisteme fotovoltaice acasă sunt eligibile, respectiv aproximativ jumătate din numărul total de solicitări depuse. Potrivit reprezentanților Greenpeace, restul cererilor au fost respinse pe motiv că documentele au fost depuse cu întîrziere, deși atunci când a repornit înscrierile oprite din cauza suspiciunii de fraudă informatică, AFM a anunțat public că dosarele sunt valabile.

Publicitate

Conform Greenpeace, motivul invocat pentru respingerea cererilor contravine flagrant declarațiilor anterioare ale instituției.

“Deși motivul respectă, teoretic, litera ghidului de finanțare (AFM nu poate acorda finanțare dacă documentele nu sunt în termenul de valabilitate), instituția omite să ia în calcul comunicările anterioare, oficiale, emise de AFM pe acest subiect. Mai precis, după ce a suspendat prima sesiune de înscrieri din 10 septembrie 2019, în urma unei așa-zise fraude informatice, AFM a comunicat că pentru următoarea sesiune de înscrieri, desfășurată începând cu 6 noiembrie 2019, nu este necesară obținerea de către cetățeni de noi documente: <<Toate documentele înregistrate cu succes în aplicația informatică, precum și cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicație până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică, sunt acceptate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării.>> (comunicat AFM din 6 noiembrie 2019) Declarația AFM nu a fost respectată în evaluarea dosarelor și, prin urmare, cetățenii nu pot beneficia în această fază de finanțare, iar 284 de milioane de lei rămân, cel puțin pentru moment, nealocați”, spun reprezentanții Greenpeace.

Publicitate

”Suntem indignați de numărul mare de dosare respinse. Pentru foarte, foarte multe dintre aceste dosare, motivul respingerii - termenul expirat al documentelor - este incredibil. Nu este vina cetățenilor și a instalatorilor că AFM nu a reușit să gestioneze acest program. Nu este vina cetățenilor și a instalatorilor că AFM comunică ceva, dar face altceva,” a declarat Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România și administrator al comunității online Protecția Prosumatorului.

”Sesizăm și solicităm intervenția autorităților superioare, Ministerul Mediului și Guvernul României. Cred că este un caz fără precedent, care prejudiciază mii de cetățeni care au dorit să devină prosumatori, au făcut toate demersurile solicitate de AFM, dar s-au trezit excluși pe nedrept din acest program” a mai spus Marian Mândru.

Publicitate

Finanțarea oferită de AFM prin programul Casa Verde Fotovoltaice este, teoretic, una generoasă: maxim 20.000 de lei pentru un sistem fotovoltaic de minim 3 kW pentru persoanele fizice interesate să își producă singure energia electrică.

Peste 26.000 de cetățeni din întreaga țară s-au înscris pentru a obține finanțare, fondurile totale ale programului de finanțare cumulând peste 113 milioane de euro.

Sursa: economica.net