Eveniment
PROGRAMUL de 1 și 2 MAI la magazine, bănci, farmacii, instituții, autobuze din Alba Iulia și mersul trenurilor CFR
Mini-vacanța de 1 mai le aduce majorității oamenilor câteva zile libere, însă în timp ce unii se vor delecta cu grătare și activități în aer liber, cei care lucrează în comerț, farmacii, transporturi vor avea un program de lucru normal, sau ușor prescurtat în aceste zile. De exemplu, toate marile magazine din Alba Iulia au program normal în aceste zile, farmaciile sunt deschise, la bănci va fi închis în 1 mai, însă vineri va fi program normal. De asemenea, poșta va avea toate oficiile închise atât joi cât și vineri, la fel ca și Agenția Județeană a Finanțelor Publice sau Agenția de Plăți și Inspecție Socială. Vedeți mai jos programul:
Marile magazine funcționează după programul normal, în 1 și 2 mai
Alba Mall – orele 10.00 – 22.00
Kaufland – orele 7.30 – 21.00
Lidl – orele 7.30 – 21.00
Penny Market – 8.00 – 22.00
Ambient – orele 8.00 – 20.00
Dedeman – orele 8.00 – 21.00
Programul Farmaciilor din Alba Iulia
Farmacia Remedia are program non stop
Farmacia Sic Volo va avea program normal, între 7.30 și 00.00
Farmaciile Catena vor funcționa în 1 mai între orele 8.00 și 18.00 iar în 2 mai va fi program normal.
Poșta Română – În datele de 1 și 2 mai, subunitățile poștale din mediul urban și rural vor fi închise
Băncile comerciale vor fi închise în 1 mai. Program normal în 2 mai
Programul autobuzelor STP
Societatea de Transport Public SA Alba Iulia își adaptează programul de transport cu prilejul minivacanței de 1 Mai. Vă prezentăm programul de circulație al Societății de Transport Public SA Alba Iulia, pentru perioada 01.05.2014-05.05.2014, în Zonele Metropolitane 1-7:
30 aprilie 2014- program normal
1 și 4 mai 2014 – program de duminică
2 și 3 mai 2014 – program de sâmbătă
5 mai 2014- program normal
Autobuzele programate să transporte angajații societăților comerciale vor circula normal, în funcție de programul de lucru stabilit anterior.
Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba anunţă faptul că zilele de 1 și 2 mai vor fi libere. Ziua liberă de 2 mai 2014 se va recupera, prin prelungirea programului de lucru cu 30 de minute pe zi în perioada 5 – 20 mai 2014, conform Ordinului M.M.F.P.S.P.V. nr. 578/10.04.2014. Astfel, personalul agenţiei va asigura relaţia cu cetăţenii prin prelungirea programului normal de lucru, respectiv de luni până joi între 8.00 şi 17.00, iar vineri între 8.00 şi 14.30.
Agenția Județeană a Finanțelor Publice Alba – toate ghișeele vor fi închise în datele de 1 și 2 mai, iar de luni se reia programul normal.
Registrul Comerțului Alba – toate oficiile vor fi închise în 1 și 2 mai, iar pentru recuperarea zilei de 2 mai, programul cu publicul va fi prelungit cu o oră în perioada 5-14 mai, funcționând între orele 8.00 și 17.00.
Programul CFR în perioada 29 aprilie – 4 mai
CFR Călători informează că, în perioada mini-vacanţei de 1 Mai, mai multe trenuri Regio și InterRegio vor circula suplimentar pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor pasagerilor. Având în vedere cererea mare de bilete din perioadele menționate, CFR recomandă pasagerilor să achiziționeze din timp legitimațiile de călătorie, în special pentru trenurile de lung parcurs care au în compunere vagoane de dormit și cușetă.
Vor circula suplimentar următoarele trenuri:
IR 1696/-1 TIMIȘOARA NORD (pl. 22.10) – București Nord (pl. 07.50) – Constanța (pl. 11.05) – MANGALIA (sos. 12.29).
IR 1822/-1 ARAD (pl. 18.55) – București Nord (pl. 06.20) – Constanța (pl. 09.35) – MANGALIA (sos. 11.01).
IR 1862/-1 IAȘi (pl. 22.05) – Constanța (pl. 18.10) – MANGALIA (sos. 09.40).
În perioada 30 aprilie – 04 mai
R 13801 BUCUREȘTI NORD (pl. 02.30) – Constanța (pl. 06.38) – MANGALIA (sos. 08.06).
R 13802 MANGALIA (pl. 17.30) – Constanța (pl 19.10) – BUCUREȘTI NORD (sos. 22.50).
R 13811 BUCUREȘTI OBOR (pl. 06.05) – Fetești – CONSTANȚA (sos. 11.09)
În perioada 30 aprilie – 04-05 mai
IR 1695/-2 MANGALIA (pl. 16.33) – Constanța (pl.18.20) –București Nord (pl. 21.45) – TIMIȘOARA NORD (sos. 07.02).
IR 1821/-2 MANGALIA (pl. 18.18) – Constanța (pl. 20.05) –București Nord (pl.23.45) – ARAD (sos. 10.30).
IR 1861/-2 MANGALIA (pl. 20.07) – Constanța (pl. 21.42) – IAȘI (sos. 08.12 ).
Luni, 05 mai
R 13803 BUCUREȘTI NORD (pl. 02.30) – Lehliu – FETEȘTI (sos 04.37).
În unele zile libere din perioada 29 aprilie – 4 mai 2014, când traficul de călători este extrem de redus, o serie de trenuri InterRegio precum și unele trenuri Regio nu vor circula. Rugăm toți pasagerii să țină cont de acest aspect când își planifică deplasările cu trenul și SĂ CONSULTE, PENTRU INFORMAȚII ACTUALIZATE, FIE PAGINA DE INTERNET A COMPANIEI, FIE SĂ TELEFONEZE LA BIROUL DE INFORMAȚII DIN STAȚIA DE PLECARE.
Programul agenţiilor de voiaj CFR în perioada 29 aprilie – 3 mai:
-în ziua de 1 mai, toate agențiile de voiaj vor fi închise;
– în ziua de 2 mai, agențiile de voiaj vor fi deschise conform programului de lucru;
Pentru evitarea aglomeraţiei de la casele de bilete și de la agențiile de voiaj din această perioadă, CFR Călători recomandă achiziţionarea din timp a biletelor de tren.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News