Programul de acces al autovehiculelor pe DN 67C Transalpina a fost modificat, din cauza ceții dense. Anunțul a fost făcut de DRDP Craiova.

”Având în vedere condițiile meteo, ceață în prima partea a zilei, care pot cauza probleme participanților la trafic, DRDP Craiova, în calitate de administrator al drumului, a luat decizia modificării programului de acces pe sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului.

Publicitate

Accesul este permis între orele 9.00-20.00.

Vă rugăm să respectați toate restricțiile impuse pe acest sector de drum montan”, a anunțat direcția de drumuri.

Reamintim că circulația rutieră pe Transalpina a fost redeschisă din 1 iunie 2024, cu program de acces în intervalul 8.00-18.00, cu restricție de viteză de 30 km/h și de MTMA (masă autovehicule) peste 3,5 tone (acces interzis).

Din 1 iulie, programul a fost modificat: acces 7.00-21.00.

Seara și noaptea, accesul este interzis din cauze obiective care țin de specificul acestei zone montane aflate la mare altitudine.

Publicitate