Eveniment
Programul de internship al Guvernului României: 150 de locuri disponibile pentru ediția 2024. Condiții și calendar
Programul oficial de internship al Guvernului României va continua și în acest an, 150 de stagiari având șansa de a activa în instituțiile administrației publice centrale, în perioada 1 iulie – 30 august 2024.
Potrivit Guvernului, tinerii interesați de această oportunitate se vor putea înscrie pe platforma www.internship.gov.ro, în perioada 1 aprilie – 11 mai 2024.
Fiecare aplicant va trebui să își creeze un profil de candidat, iar Comisia de evaluare și selecție a candidaturilor va analiza dosarele și va organiza interviuri în baza cărora se va face selecția viitorilor interni.
Candidaturile depuse urmează a fi evaluate în perioada 23 aprilie – 14 iunie 2024, rezultatele finale urmând a fi publicate pe 17 iunie 2024.
Condițiile de participare la program sunt următoarele:
- au împlinit vârsta de 16 ani, dar nu mai mult de 27 ani;
- au cetățenia română;
- cunosc limba română, scris și vorbit;
- au capacitate deplină de exercițiu;
- cunosc cel puțin o limbă străină de circulație internațională;
- au cunoștințe în domeniul IT;
- nu sunt active pe piața muncii;
- nu au absolvit Programul Oficial de Internship al Guvernului României;
- îndeplinesc condițiile specifice prevăzute în fișa de internship a postului pentru care aplică;
- îndeplinesc condițiile generale prevăzute de Legea nr. 176/2018 privind internshipul, cu modificările și completările ulterioare.
Programul Oficial de Internship are ca scop facilitarea cunoașterii de către stagiari a specificului activității Guvernului României, prin intermediul unor experiențe de lucru în cadrul ministerelor și instituțiilor publice ale administrației publice centrale participante la Program în calitate de organizație-gazdă, cu scopul de a le dezvolta abilitățile practice și competențele profesionale.
Calendarul de desfășurare al ediției din acest an, se prezintă în felul următor:
- Depunerea candidaturilor: 1 – 22 aprilie
- Evaluarea dosarelor: 23-29 aprilie
- Publicarea rezultatelor: 30 aprilie
- Contestații și publicare rezultate: 1 – 7 mai
- Evaluarea aplicațiilor: 8 – 16 mai
- Publicarea rezultatelor: 17 mai
- Contestații și publicare rezultate: 18 – 21 mai
- Interviuri Skype: 27 mai – 14 iunie
- Publicarea rezultatelor: 17 iunie
- Contestații: 18 – 20 iunie
- Publicare rezultate finale: 21 iunie
- Proceduri administrative organizatorice: 23 – 24 mai
- Evenimentul de deschidere: 1 iulie
- Derularea internshipului: 1 iulie -30 august
- Evenimentul de închidere: 30 august
Toate datele referitoare la procesul de înscriere și admitere în Program se vor regăsi pe platforma www.internship.gov.ro, care va deveni operațională, începând cu data de 1 aprilie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News