Programul „Euro 200” 2026: Elevii și studenții primesc bonurile valorice din 31 august. Cum vor arăta voucherele
Programul „Euro 200” intră în etapa acordării bonurilor valorice și a achiziționării calculatoarelor. Anul acesta, 2.339 de elevi și studenți din țară, dintre care 21 din Alba, sunt incluși pe lista aprobată de Ministerul Educației și Cercetării și vor beneficia de sprijinul financiar în valoare de 200 de euro. Guvernul a adoptat joi, 20 august, o hotărâre prin care este stabilit modelul bonurilor valorice ce vor fi utilizate în 2026.
Potrivit reprezentanților Guvernului, eliberarea bonurilor valorice se va desfășura în perioada 31 august - 11 septembrie. Potrivit calendarului, perioada în care pot fi achiziționate echipamentele este 7 septembrie - 16 octombrie.
Prin hotărârea adoptată de Guvern a fost modificat modelul bonului valoric pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare, astfel încât bonurile valorice emise în anul 2025 și anulate să nu fie folosite în anul curent.
Din motive de siguranță, în fiecare an, acest model se modifică, în sensul schimbării culorii și seriei. Drept urmare, în anul 2026, pentru securizare, culoarea fundalului bonului valoric va fi verde.
Programul „Euro 200”, derulat în baza Legii nr. 269/2004, se adresează elevilor și studenților de până la 26 de ani, proveniți din familii cu venituri reduse.
Ajutorul financiar este echivalentul în lei al sumei de 200 de euro și se acordă o singură dată în cadrul unei familii.
Beneficiarii incluși pe lista aprobată de Ministerul Educației și Cercetării pot trece la etapa de achiziție, pe baza bonurilor valorice.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)