Programul „Euro 200” continuă în 2017. Ajutor financiar elevilor și studenților pentru achiziționarea de calculatoare
Culoarea bonului valoric din acest an va fi bleu-gri. Din motive de securitate, în fiecare an, culoarea fundalului şi seria bonului valoric sunt modificate prin Hotărâre de Guvern. Ajutorul se acorda o singura data în cadrul unei familii.
Distribuirea bonurilor pentru achiziţionarea de calculatoare are termen-limită data de 30 iulie, iar achiziţia propriu-zisă se va putea face până la 31 august.
Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei Naționale pentru derularea „Euro 200” în anul 2017 este de 15 milioane de lei, pentru un număr estimat de circa 12.000 de beneficiari (elevi şi studenţi).
Programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C.
Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăşi valoarea computerului achiziţionat. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.
Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.
În cei 12 ani de aplicare a programului „Euro 200” au beneficiat de sprijin pentru achiziţia de computere peste 290.000 de elevi şi studenţi.
sursa: gov.ro
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (4)