Connect with us

Educație

Programul „Euro 200” în anul 2025: elevii pot primi bani ca să-și cumpere laptopuri. Condiții, calendar înscrieri

Publicat

Programul „Euro 200” continuă și în anul 2025, anunță Ministerul Educației. Elevii și studenții pot depune cereri și documente doveditoare până în 16 mai. Ajutorul financiar care se acordă pentru achiziția unui calculator reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro.

Prin Programul „Euro 200” se urmărește stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv dezvoltarea competenţelor de utilizare a mijloacelor IT & C.

De acest sprijin beneficiază elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie, a comunicat ministerul.

Venitul brut lunar pe membru de familie s-a majorat de la 250 de lei la 500 de lei, anul trecut, urmare a evoluției indicelui prețului de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

Configurația minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziționarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea:

  • pentru desktop: procesor cu frecvență nominală minimum 3.0 GHz, HDD minimum 500 GB sau SSD minim 240 GB, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, monitor LCD sau LED cu diagonală minimum 18.5“ și rezoluție minimum 1920 x 1080, tastatură, mouse optic, cameră WEB;
  • pentru laptop sau notebook, ultrabook sau dispozitive echivalente: procesor cu minimum 2 nuclee, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240GB, diagonală minimum 14“, rezoluție minimum 1.366 x 768, cameră WEB.

Programul „Euro 200” în 2025. Calendar

  • până în 16 mai: depunerea cererilor/documentelor doveditoare
  • până în 6 iunie: efectuarea anchetelor sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ, împreună cu comisiile de anchetă socială
  • 20 iunie: afișarea listei beneficiarilor, la minister
  • 27 iunie: afișarea listei beneficiarilor, în unitățile de învățământ
  • 1-4 iulie: depunerea contestațiilor
  • 14 iulie: afișarea rezultatului contestațiilor în unitățile de învățământ
  • 25 iulie: afișarea listei finale a beneficiarilor

Programul Euro 200: Cum se pot cumpăra calculatoare

Potrivit programului guvernamental, elevii și studenții pot primi 200 de euro pentru achiziția de calculatoare sau laptopuri.

De acest ajutor financiar pot beneficia elevi sau studenți în învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani. Condiția este să aibă venit brut lunar pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei.

Beneficiarii se prezintă cu bonul valoric la orice comerciant de calculatoare. Dacă este diferență de preț, aceasta este achitată de beneficiar. Dacă magazinul acceptă, diferența de preț poate fi plătită de beneficiar și în rate. Nu se acorsă însă rest de bani la bonul valoric.

Agentul economic vânzător va elibera elevului/studentului beneficiar o factură sau o factură fiscală, după caz, corespunzătoare valorii calculatorului achiziționat. Pe aceasta se va nota faptul că inspectoratul școlar/instituția de învățământ superior va achita echivalentul în lei al sumei de 200 de euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru ultima zi a lunii precedente achiziției.

Agentul economic care vinde calculatorul este obligat să emită un certificat de garanție pe o perioadă de 24 de luni de la data vânzării calculatorului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement