Connect with us
Advertisement

Actualitate

Programul „Euro 200”: Tinerii până în 26 de ani primesc și în acest an ajutor financiar pentru achiziționarea unui calculator. Distribuirea bonurilor valorice

copil

Publicat

copii calculator Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor și studenților învederea achiziționării de calculatoare va continua în 2015. Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. Valoarea acestui bon este de 200 de euro.

Culoarea bonului valoric din acest an va fi albastru deschis. Din motive de securitate, în fiecare an, culoarea și seria bonului valoric se schimbă prin Hotărâre de Guvern.

Potrivit calendarului, în anul 2015, distruibuirea bonurilor pentru achiziționarea de calculatoare se va face în perioada 24 iunie-30 iulie, iar achiziționarea propriu-zisă e va face în perioada 24 iunie – 31 august.

Bugetul alocat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice pentru derularea „Euro 200” în anul 2015 este de 16 milioane de lei, estimându-se că vor beneficia de acest sprijin 17.779 de elevi și studenți.

Programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C.

Cuantumul bonului valoric reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente achiziţiei.

Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.

În cei zece ani de aplicare a „Euro 200” au beneficiat de acest program 281.349 de elevi și studenți.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement