Connect with us
Advertisement

Actualitate

Programul „Garanţia pentru tineri”: 470 de milioane de euro din fonduri europene şi de la stat pentru locuri de muncă subvenţionate

Publicat

oameni_locuri muncaPeste 400.000 de tineri vor fi sprijiniți pentru găsirea un loc de muncă, prin intermediul Programului ‘Garanția pentru tineret’, care beneficiază, începând din acest an, de o finanțare europeană de 343 milioane de euro, restul până la 470 milioane euro fiind asigurat de statul român, a declarat, miercuri, Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, cu ocazia lansării campaniei de informare privind Planul de Implementare a programului.

“Programul ‘Garanția pentru tineret’ este un program istoric, cel mai amplu și coerent program pentru tineri din ultimii 25 de ani. Grație acestui demers, 441.000 de tineri cu vârste între 16 și 24 de ani vor fi sprijiniți pentru găsirea unui loc de muncă.

(P) Sute de anunțuri angajări în țară și în străinătate pe MicaPublicitate.Net. Pentru joburi în Alba încearcă și pe Anunțuri.Alba24.ro

Programul beneficiază, începând din acest an, de o finanțare europeană de 343 milioane de euro, restul până la 470 milioane euro fiind finanțat de statul român.

Programul este structurat pe trei trepte: finanțarea uceniciei și a stagiilor pentru viitorii angajați, finanțarea prin prime de mobilitate și subvenții acordate angajatorilor.

De asemenea, vor exista și fonduri de dezvoltare pentru start-up-uri, prin pachete integrate în valoare de până la 30.000 de euro de persoană.

De exemplu, angajatorii care angajează tineri vor primi o subvenție de 200 de euro și 500 de lei pe lună, pentru fiecare salariat, pe o perioadă de un an.

Angajatorii au obligația să păstreze locul de muncă cel puțin 18 luni. După trecerea celor 18 luni, angajatorii care mențin locul de muncă vor fi scutiți de plata contribuției la ajutorul de șomaj pentru o perioadă de 24 de luni”, a afirmat Rovana Plumb.

Potrivit ministrului, pentru cursurile de ucenicie angajatorii vor primi 250 de euro și 300 de lei pe lună pentru o perioadă cuprinsă între unu și trei ani, iar pentru stagiile speciale 300 de euro și 750 de lei pe lună.

“Prin acest program dorim să venim în sprijinul tinerilor. Este dezirabil să avem locuri de muncă, dar bine plătite. De la începutul anului 2013 și până acum am creat 264.000 de noi locuri de muncă și vom continua pe acest trend. Pe lângă acest program, Guvernul a mai luat și alte măsuri în sprijinul tinerilor, cum ar fi ‘Prima mașină’, ‘Prima casă’, ‘Sport în școală”, a spus ministrul Muncii.

Programul ‘Garanția pentru tineret’ beneficiază de sprijin de la Comisia Europeană, Directoratul General Ocupare, Afaceri Sociale și Incluziune.

Campania de informare, realizată și finanțată de Comisia Europeanăă, se derulează pe o perioadă de 6 luni, outdoor și online.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement