Programul Lift pentru viață: instalarea de lifturi, rampe și platforme elevatoare, în blocurile vechi. Un nou program național ar urma să sprijine accesibilizarea blocurilor vechi care nu au fost prevăzute cu lift din construcție.

Este vorba despre Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor, denumit „Lift pentru viață”, aprobat recent de Parlament. Acesta stabilește cadrul prin care pot fi finanțate lucrări pentru montarea de lifturi, platforme elevatoare, scări mecanizate, rampe de acces sau alte soluții similare în condominiile cu trei sau mai multe niveluri supraterane.

Publicitate

Programul este gândit în special pentru persoanele vârstnice, persoanele cu mobilitate redusă și persoanele cu dizabilități, astfel încât acestea să aibă un acces mai ușor și nediscriminatoriu la propria locuință.

Un proiect de lege privind reglementarea Programului Naţional de Accesibilizare a Locuinţelor - „Lift pentru viaţă”, precum şi pentru completarea unor acte normative, a fost adoptat de Camera Deputaților pe 30 iunie, în calitate de cameră decizională.

Publicitate

Potrivit documentului, noul program urmează să fie coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Publicitate

Ce blocuri vor putea intra în program

Legea vizează condominiile cu 3 sau mai multe niveluri supraterane care nu au fost prevăzute cu lift în proiectul inițial. Pot fi incluse și clădiri aflate în zone construite protejate, însă cu respectarea legislației privind protejarea monumentelor istorice.

Sunt exceptate de la program clădirile clasate sau aflate în curs de clasare ca monumente istorice, precum și cele încadrate în clasele de risc seismic RsI sau RsII, potrivit unei expertize tehnice.

Totuși, pentru clădirile cu risc seismic ridicat incluse în programul național de consolidare, lucrările de accesibilizare pot fi realizate integrat, odată cu lucrările de consolidare.

Publicitate

Cine are prioritate

Lucrările de construire și instalare a lifturilor sunt în sarcina autorităților publice locale. Condominiile care pot fi incluse în programul național trebuie să respecte cel puțin una dintre următoarele condiții:

  • pe scara condominiului locuiește, la alt nivel decât parter, cel puțin o persoană vârstnică;
  • pe scara condominiului locuiește, la alt nivel decât parter, cel puțin o persoană cu mobilitate redusă;
  • pe scara condominiului locuiește, la alt nivel decât parter, cel puțin o persoană cu dizabilități locomotorii;
  • pe scara condominiului locuiește, la alt nivel decât parter, cel puțin o familie care are în îngrijire un copil antepreșcolar sau preșcolar.
Publicitate

Prioritate vor avea blocurile în care locuiesc mai multe persoane din aceste categorii, imobilele cu un regim de înălțime mai mare și clădirile proiectate după intrarea în vigoare a Normativului nr. 23/IX din 15 iunie 1978.

Cum va fi finanțat programul „Lift pentru viață”

Finanțarea programului „Lift pentru viață” poate proveni din fonduri europene, de la bugetul de stat, din bugetele locale, din donații, sponsorizări sau alte surse legale.

În primele 18 luni de implementare, finanțarea ar urma să se facă prioritar din fonduri europene.

Banii acordați de la bugetul de stat prin program sunt nerambursabili. Autoritățile locale pot decide, la rândul lor, ca sumele alocate din bugetele locale să fie nerambursabile.

Publicitate

Care sunt etapele programului

Programul va avea două etape:

Prima etapă va fi un proiect-pilot, derulat timp de 18 luni cu finanțare asigurată cu precădere din fonduri europene.

Acesta va viza accesibilizarea a maximum 100 de condominii prin instalarea de lifturi. În această etapă, se va acorda finanțare pentru două condominii din fiecare reședință de județ sau subdiviziune administrativ-teritorială.

A doua etapă va extinde programul la nivel național, pentru toate blocurile eligibile cu 3 sau mai multe niveluri supraterane. Acastă etapă se va derula de către autoritățile administrației publice locale. Finanțarea va fi asigurată de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației sau din fonduri europene dedicate proiectelor pentru locuințe.

Publicitate

În ambele etape pot fi instalate și soluții alternative sau complementare, cum ar fi platforme elevatoare, rampe de acces sau scări mecanizate.

Ce trebuie să facă asociațiile de proprietari

Asociațiile de proprietari vor trebui să depună o solicitare la autoritatea publică locală. Documentele necesare includ contractul de mandat, hotărârea adunării generale privind înscrierea în program și lista proprietarilor din scara unde se vor face lucrările.

Dacă nu există asociație de proprietari, intervenția poate fi realizată în baza acordului a două treimi din numărul total al proprietarilor locuințelor și a două treimi din numărul proprietarilor spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință.

Publicitate

Autoritățile locale vor avea rolul de a iniția și derula procedurile necesare pentru proiectare, autorizare, contractare și realizarea lucrărilor.

Inventar al blocurilor fără lift

În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, autoritățile locale care au pe raza lor blocuri cu 3 sau mai multe niveluri, fără lift, trebuie să realizeze un inventar al acestora.

Datele vor fi transmise Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerului Dezvoltării, pentru întocmirea planului de măsuri necesar implementării programului.

Cine va plăti întreținerea lifturilor

După instalare, cheltuielile de exploatare, întreținere și revizie ale liftului sau ale instalațiilor alternative vor fi suportate de asociația de proprietari și repartizate proprietarilor potrivit Legii nr. 196/2018.

Publicitate

În cazul în care liftul sau instalațiile sunt realizate pe terenul adiacent blocului, proprietatea asupra acestora aparține unității administrativ-teritoriale. În această situație, asociația de proprietari dobândește drept de folosință.

Autorizații simplificate pentru lucrări

Proiectul prevede și proceduri simplificate pentru autorizarea lucrărilor de accesibilizare. Autorizația de construire va putea fi emisă pe baza unei documentații tehnice simplificate. Astfel, pentru anumite lucrări nu va fi necesară elaborarea unei documentații de urbanism.

Lucrările trebuie însă să respecte normele tehnice privind siguranța, accesibilitatea, stabilitatea clădirii, securitatea la incendiu și aspectul arhitectural al imobilului.

Publicitate