Connect with us
Advertisement

Actualitate

Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane ar putea fi repornit în decembrie

Publicat

Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) ar putea fi repornit în decembrie, potrivit declaraţiilor premierului Victor Ponta, la începutul şedinţei de Guvern de marţi. Reamintim că, săptămâna trecută, Comisia Europeană a informat autorităţile române, printr-un comunicat de presă, că a decis să „presuspende” cea mai mare parte din trei programe cofinanțate prin fondurile structurale ale UE.

„Astăzi avem pe ordinea de zi memorandumul de la Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. Înţeleg că luna viitoare avem auditul și practic putem reporni POSDRU din luna decembrie, asumându-ne lucrurile rele făcute în perioada 2009 – 2011”, a declarat premierul.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a informat autoritățile române, că a decis să „presuspende” marea parte a celor trei programe cofinanțate prin fondurile structurale ale UE – „Transport”, „Regional” și „Creșterea competitivității economice”. Presuspendarea survine unor deficienţe grave din cadrul sistemului de gestionare și control al programelor. Problemele sunt legate de domeniul achizițiilor publice, al bunei gestiuni financiare, precum și de prevenirea și detectarea fraudei și a conflictelor de interese.

Comisia Europeană a anunțat și corecţii financiare pentru cele trei programe şi pentru programul de mediu. Aceste corecții ar acoperi între 10 şi 25% din plăţi. „Dacă România acceptă corecțiile, sumele în cauză ar putea fi utilizate pentru alte proiecte, corect implementate, din cadrul aceluiași program”, au declarat oficialii CE.

România trebuie să demonstreze că a luat toate măsurile necesare pentru a remedia deficienţele identificate și că sistemele de gestionare și control funcționează în mod adecvat. Autoritatea Națională de Audit formulează un raport în acest sens, după care Comisia poate decide reluarea plăţilor.

Sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement