Connect with us
Advertisement

Actualitate

Programul pentru acordarea de finanţări nerambursabile în 2015 la Aiud. Depunerea proiectelor, din 22 aprilie şi selecţia acestora, din 25 mai

Publicat

primaria aiud Consilierii din Aiud au de aprobat în şedinţa de miercuri un proiect de hotărâre privind programul pentru acordarea de finanţări nerambursabile în anul 2015. Domeniile pentru care se acordă finanţare sunt culte religioase, programe culturale şi activităţi sportive. valoarea totală fiind de 250.000 de lei.

În condiţiile Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al Municipiului Aiud alocate pentru activităţi nonprofit de interes local, programul pentru acordarea acestor finanţări în 2015 este următorul:

– culte religioase: suma alocată 100.000 lei

– programe culturale: 50.000 lei

– activităţi sportive: 100.00 lei.

Sesiunea pentru depunerea proiectelor se desfăşoară în perioada 22 aprilie – 22 mai 2015, iar selecţia proiectelor se efectuează între 25 mai – 26 iunie 2015.

În raportul de specialitate privind aprobarea programului se menţionează că, „potrivit Legii 350/2005, alocaţia financiară directă din fonduri publice, în vederea desfăşurării de către persoane fizice sau juridice fără scop patrimonial a unor activităţi non profit, să contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public general, regional sau local se realizează prin atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă.

Astfel, în conformitate cu art. 15, alin. 1, autorităţile finanţatoare stabilesc un program anual propriu pentru acordarea de finanţări nerambursabile, potrivit legii”.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement