Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Programul „Primul salariu”: Absolvenţii de facultate vor avea garantat un salariu de 2.500 lei pe lună, timp de 3 ani

Publicat

bani Programul „Primul salariu” va fi lansat până la sfârşitul lunii iunie. Prin acest program absolvenţii de facultate vor avea garantat un salariu de 2.500 lei pe lună, timp de 3 ani.

Programul „Primul salariu”, prin care se garantează tinerilor absolvenţi de studii superioare un venit brut de 2.500 lei/lună, timp de trei ani şi subvenţionarea angajatorului cu 50% din cheltuiala salarială, cu menţinerea angajării timp de cinci ani, va intra în vigoare până la sfârşitul lunii iunie, a anunţat, luni, deputatul social democrat Răzvan Rotaru. Angajatorul va fi subvenţionat cu 50% din cheltuiala salarială, cu menţinerea angajării timp de cinci ani.

Ministerul Muncii a precizat că proiectul de lege în acest sens va fi gata în iunie. Asta nu înseamnă că va și intra în vigoare – dar e posibil.

”În cadrul MMSJ s-a constituit un grup de lucru pentru elaborarea unui proiect de lege de completare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă. Actul normativ respectiv va conţine dispoziţii specifice privind modalităţile de acordare, finanţare şi implementare a măsurii prevăzute în programul Primul salariu. Până în prezent, în cadrul grupului de lucru a fost elaborat un prim draft ce urmează a fi asumat de către MMSJ, împreună cu estimarea impactului financiar asupra bugetului asigurărilor pentru şomaj. Potrivit Programului anual de lucru al Guvernului pentru 2017, termenul de realizare al proiectului de lege menţionat este stabilit pentru sfârşitul trimestrului II 2017”, a precizat deputatul, care a primit informațiile de la Ministerul Muncii.

Prin acest program, vor fi stimulați pe de o parte tinerii, astfel încât să își găsească un loc de muncă stabil imediat după finalizarea studiilor de licență, iar pe de altă parte vor fi încurajate companiile private să angajeze absolvenți de facultate, beneficiind de reduceri fiscale din partea statului.

Cum va funcționa Programul Primul salariu

”Programul Primul salariu are în vedere stimularea tinerilor absolvenţi de­ţinători ai unei licenţe de învăţămant superior acreditat, prin garantarea unui salariu de încadrare de 2.500 lei brut timp de trei ani şi prin subvenţionarea an­­ga­ja­torului cu 50% din cheltuiala sa­la­rială, cu menţinerea angajării timp de 5 ani“.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax