Connect with us
Advertisement

Actualitate

Programul RABLA 2014: Peste 1.500 de tichete distribuite către firme şi instituţii. Lista beneficiarilor şi a societăţilor cu cereri respinse

Publicat

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat, duminică, închiderea unei noi etape de evaluare şi validare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice în Programul Rabla 2014. AFM a distribuit până în prezent 1.575 de tichete din cele 3.000 destinate firmelor şi instituţiilor în programul Rabla, 429 dintre acestea fiind obţinute de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

De la jumătatea lunii iulie, numărul tichetelor distribuite a crescut la 1.575, de la 874.

AICI Lista firmelor şi instituţiilor acceptate în Programul Rabla 2014.

AICI Lista firmelor şi instituţiilor acceptate la Programul Rabla 2014.

În această etapă, au fost analizate 332 de dosare depuse de persoane juridice şi instituţii publice. Din acestea, 109 dosare au fost acceptate pentru 673 autovehicule şi 223 dosare au fost respinse.

De asemenea, în Comitetul de avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu au fost acceptate şi 5 contestaţii pentru 13 autovehicule.

Printre beneficiarii selectaţi în această etapă, se numără DRPCIV, cu 429 de tichete, Direcţia Generală Logistică a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu 21 de tichete, şi o unitate militară din Capitală care va achiziţiona, prin programul Rabla, 51 de autovehicule.

Persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost acceptate în program se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto care au fost validaţi în Programul „Rabla 2014”.

Persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost respinse au posibilitatea să depună contestaţii în termen de 5 zile de la data comunicării rezultatelor, începând cu data de 17 iulie 2014. De asemenea, solicitanţii respinşi pot depune un nou dosar de acceptare, la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, până la data de 1 septembrie 2014.

Programul Rabla 2014 pentru persoane juridice a început pe 30 aprilie.

Până în prezent, printre beneficiari s-au mai numărat Secretariatul General al Guvernului (SGG), care a obţinut 51 de tichete, şi Transelectrica, care a obţinut 28 de tichete. De asemenea câteva zeci de tichete au fost adjudecate de unităţi militare, din Capitală (51) şi judeţul Prahova (39).

Anul trecut, în cadrul Programului Rabla pentru persoane juridice, când au fost alocate tot 3.000 de tichete, au fost depuse 1.451 cereri de finanţare, dintre care 643 au fost acceptate pentru 1.670 autovehicule, cu o sumă aprobată de 10.864.500 de lei.

Cele mai multe tichete au fost solicitate şi obţinute de Poşta Română – 132 (858.000 de lei) şi Ministerul Afacerilor Interne – 105 (682.500 de lei).

Prin Programul Rabla pentru persoane juridice, Administraţia Fondului pentru Mediu a emis 3.000 de tichete în valoare de câte 6.500 de lei, acordate la casarea unei maşini mai vechi de opt ani pentru achiziţionarea unui nou autovehicul.

Pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce CO2 mai mică de 100g/km şi respectiv achiziţionarea unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid. La achiziţionarea unui autovehicul de acest tip, se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.

surse: mediafax, afm.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement