Connect with us
Advertisement

Actualitate

Programul „Rabla 2015” ar putea începe la jumătatea lunii martie. Eco-bonusul, de trei ori mai mare

Publicat

rabla Programul de stimulare și înnoire a parcului auto național (Programul Rabla, n.r.) ar putea debuta, în acest an, după jumătatea lunii martie, iar începând de azi, 16 februarie, Ghidul de finanțare va fi în consultare publică, timp de zece zile, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, Grațiela Gavrilescu, ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor.

”Timp de zece zile, începând de astăzi, Ghidul de finanțare a Programului Rabla va fi în consultare publică pe site-ul ministerului. Finanțarea Rabla 2015 face parte din bugetul Fondului de Mediu și sper ca, în prima ședință de Guvern, să fie aprobat bugetului Administrației Fondului pentru Mediu. Bugetul pentru programul ”Rabla” este de 200 de milioane lei, cu 33% mai mare decât bugetul anului 2014”, a spus Gavrilescu.

Potrivit ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, prima de casare va rămâne, în acest an, la 6.500 de lei, iar eco-bonsul destinat celor care vor să cumpere o mașină ecologică a fost majorat de trei ori, de la 500 la 1.500 de lei.

”În același timp, sperăm ca prin dezbaterea publică demarată azi, să putem să finanțăm 25.000 de tichete electronice, din care 20.000 pentru persoane fizice. Sperăm ca, pe parcursul lunii martie, poate la jumătatea lunii, cetățenii români să poată accesa programul. Prima de casare este tot de 6.500 de lei, dar ca noutate avem o mărire a ecobonusului de la 500 la 1.500 de lei pentru a stimula persoanele care au posibilitate să achiziționeze un automobil nou ecologic”, a explicat Gavrilescu.

Sistemul electronic de alocare a voucherelor din Programul ”Rabla” rămâne valabil în acest an, a adăugat ministrul Mediului.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement