Connect with us
Publicitate

Actualitate

Programul RABLA a fost suplimentat. 30.000 de tichete vor fi distribuite până în iulie

Publicat

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat, luni, că programul Rabla a fost suplimentat cu 30.000 de tichete. Acestea vor fi distribuite în perioada următoare, până în iulie.

Prima tranşă de 15.000 de tichete este disponibilă luna aceasta, iar restul vor putea fi ridicate în iulie.

Pentru acest an, Administraţia Fondului pentru Mediu a prevăzut iniţial un buget de 114 milioane lei care permitea scoaterea din uz a 30.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani. Ca şi în 2010 şi 2011, cuantumul primei de casare este 3.800 lei, fiind exprimată printr-un tichet cu valoare nominală.

De asemenea, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult 3 tichete valorice.

Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi să participe în anul 2012 la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, precum şi cea a operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz sunt publicate pe site-ul AFM, www.afm.ro, în cadrul secţiunii „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2012”.

Mai multe informaţii privind condiţiile de acordare a primei de casare pot fi consultate aici.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate