Eveniment
Programul zilei de vineri la IMAGINE FEST 2025, în Alba Iulia. Vânătoare de comori, DJ, Wine and Food Pairing și proiecție de film

Festivalul Imagine Fest, primul eveniment major al sezonului turistic din Alba Iulia, a început joi, 22 mai. Până duminică, albaiulienii și turiștii sunt așteptați la concerte, vânători de comori, emisiuni radio live din locații neconvenționale, set-uri mixate tot live de DJ-ii EuropaFM sau tururi ghidate gratuite.
Din 22 până în 25 mai, cele mai importante emisiuni din grila EuropaFM– Deșteptarea, Drum Cu Prioritate, Piața Victoriei, România În Direct sau Părinți De Gașcă- se vor auzi din două locații total neconvenționale, pe care nimeni nu și le-ar fi imaginat ca studiouri de radio: Muzeul Principia și Poarta a III-a a Cetății.
Cei mici (și nu numai) au parte de surprize pregătite special pentru ei, fie că e vorba de ateliere creative, fie de o adevărată provocare, împachetată de organizatori sub forma unei vânători de comori. Primul pas este înscrierea pentru oricare dintre activități, la Centrul NaționaI de Informare și Promovare Turistică Alba Iulia, la 0371 337148. Tot celor mici le este dedicată și ultima zi a IMAGINE FEST, când toată „copilărimea”, indiferent de vârstă, este așteptată în Piața Cetății, la un spectacol marcă deja unică și înregistrată GAȘCA ZURLI.
Momentul de vârf va fi însă în seara de sâmbătă, 24 mai, când pe scena mare, din Piața Cetății, vor urca 4 dintre cele mai iubite nume din muzica românească: ANDRA, DORA GAITANOVICI, VUNK și ZDOB ȘI ZDUB.
Program Imagine Fest – vineri – 23 mai
- 07:00 – 10:00 – Ediție specială „Deșteptarea” – Poarta a III-a a Cetății
- 10:00 – 11:00 – Descoperă Principia – Acces gratuit – la Muzeul Principia
- 10:00 – 11:00 – Secretele unei moșteniri recuperate – Acces gratuit – la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei
- 10:00 – 15:00 – Vânătoare de comori – Cetatea Alba Carolina
- 13:15 – 14:30 – Ediție specială „România în direct” – Muzeul Principia
- 14:30 – 18:00 – Ediție specială „Drum cu prioritate” – Poarta a III-a a Cetății
- 18:15 – 19:00 – DJ Set Scena – Poarta a IV-a a Cetății
- 18:00 – 20:00 – Wine and Food Pairing cu Chef Cezar Munteanu & Cramele Jidvei – Crama Palatului Principilor Transilvaniei
- 18:00 – 19:00 – Tur ghidat gratuit – Cetatea Alba Carolina
- 21:00 – Proiecție film: Maria, Inima României – Curtea interioară a Palatului Principilor Transilvaniei
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News