Actualitate
Elevii de până în clasa a IV-a ar putea primi 200 de lei pe lună pentru programul „Școala după școală”, potrivit unui proiect de lege
Elevii de până în clasa a IV-a ar putea primi 200 de lei pe lună pentru programul „Școala după școală”, potrivit unui proiect de modificare a Legii Educației, inițiat de deputații PNL.
Propunerea legislativă, depusă de deputaţii PNL Raluca Turcan şi Claudia Boghicevici, prevede că statul finanţează programul „Şcoala după şcoală” pentru elevii de până în clasa a IV-a cu un tichet de 200 de lei pe lună, valoarea acestuia urmând să fie actualizată şi indexată anual cu rata inflaţiei, prin hotărâre de guvern.
Conform documentului, tichetul are scop exclusiv educaţional, este netransferabil altor beneficiari, iar şcolile sunt cele care decontează serviciul. De asemenea, părintele/reprezentantul legal optează pentru acest tichet, în scris, individual pentru fiecare copil, la sfârşitul fiecărui an şcolar sau la momentul înscrierii copilului la şcoală.
Deputaţii şi-au motivat iniţiativa legislativă prin sprijinul oferit părinţilor, care să-i încurajeze pe aceştia să nu-şi abandoneze locul de muncă.
„Vedem acest demers ca o investiţie în viitorul copilului. Valoarea tichetului pe care am propus-o este stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă şi se indexează anual cu indicele de inflaţie. El reprezintă un ajutor pentru fiecare elev şi cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parţial, costurile şcolii sau ale organizaţiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii, după finalizarea lecţiilor”, se arată în expunerea de motive a proiectul de lege.
Peroiectul de lege se află în consultare publică, la Camera Deputaţilor, urmând să intre în dezbaterea comisiilor de specialitate în sesiunea parlamentară din septembrie.
sursa: gândul.info
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News