Connect with us
Publicitate

Actualitate

Proiect de lege: Parlamentarii USL vor să introducă uniforma obligatorie în şcoli pentru elevi

Publicat

Dacă parlamentarii vor fi de acord cu un proiect de lege ce a fost depus la Senat, în şcoli ar putea deveni din nou obligatorie uniforma în toate unităţile de învăţământ preşcolar şi preuniversitar. Iniţiatorii doresc ca astfel să fie recreat “spiritul de respect între omul de la catedră şi elevul din bancă”.

Proiectul prevede modificarea Legii 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ. Potrivit acestuia, se propune ca în învăţământul preşcolar şi preuniversitar de stat şi privat să fie obligatoriu portul uniformei şcolare de către elevi. Modelele uniformelor şi semnele distinctive ar urma să fie stabilite de către Consiliul de Administraţie al unităţii şcolare împreună cu consiliile profesorale, cu acordul consiliului reprezentativ al părinţilor şi cu consultarea reprezentanţilor elevilor. Pentru familiile cu venituri reduse, pe bază de cerere, ar putea fi acordate burse de ajutor social pentru achiziţionarea uniformelor.

„Prin introducerea uniformelor şcolare se doreşte recrearea acelui spirit de respect între omul de la catedră şi elevul care stă în bancă, pentru că, de foarte multe ori, în foarte multe şcoli, nu ştim care este elevul şi care este profesorul”, a declarat, într-o conferinţă de presă, deputatul PSD Emil Niţă, citat de Agerpres.
Iniţiativa este semnată de 43 de deputaţi şi senatori PSD, PNL şi PC: Proiectul de lege a fost depus la Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

sursa: hotnews

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Raul Smecherie

    sâmbătă, 12.10.2013 at 14:53

    Da sa poarta ei ! Suntem oameni liberi si purtam ce vrem noi nu ce ne cer niste incompetenti de parlamentari ce au trecut scoala pe banii

    Cei de la guvern nu au minte nici cat un copil de clasa a 4 a !!!!!

  2. albaiulian

    duminică, 13.10.2013 at 13:45

    Ne intoarcem la comunism!!. Urmeaza basca/chipiul, cordeluta si …. matricola eventual sub forma de CIP… Si apoi licitatiile pentru aceste articole!!!! .. A.. si am uitat sosonii sa fim incaltati toti la fel…..

  3. un fost elev

    miercuri, 23.10.2013 at 18:37

    O veste bună. Sper să se țină de cuvânt și să treacă proiectul de modificare a legii. Uniforme nu au fost inventate de comuniști ci de britanici, ori în Anglia comunismul nu a făcut pureci. În România uniforma școlară a devenit obligatorie în 1906, cu mult timp înainte să vină la putere comuniștii, prin decizia lui Spiru Haret. De asemenea uniforma a fost obligatorie o bună perioadă de timp și după revoluția din 89.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate