Connect with us
Advertisement

Politică

Proiect de lege pentru transferul unui teren din Teiuş de la CFR la Consiliul Local. Demersuri pentru împroprietăriri private şi repararea străzilor

Publicat

dan simedru Deputatul PNL de Alba, Dan Simedru transmite că a iniţiat un proiect de lege privind în administrarea oraşului Teiuş a unui teren aflat în domeniul public al statului şi concesionat CFR SA. Terenul se află în zona Gării şi, după acest demers, aproximativ 300 de localnici vor putea deveni proprietari pe loturile aferente locuinţelor şi vor putea fi amenajate străzile.

„În calitate de inițiator al acestei legi (privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R” S.A., în domeniul public al Oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş), vreau să spun că prin adoptarea ei vom reuși să transferăm comunității locale un teren aflat acum în administrarea Ministerului Transporturilor și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate.

Demersul a început în 2009 la inițiativa primarului Dorin Mateica. Susținut de consiliul local, a înaintat solicitarea Ministerului. Cei din minister și SNCFR s-au învârtit in jurul cozii și au amânat decizia timp de aproape 7 ani fără un motiv serios, lăsând în afara dezvoltării urbane o zonă locuită tocmai de ceferiști și familile lor.

Transmiterea terenului, aflat în zona Gării din orașul Teiuș, în domeniul public al localității vine târziu, dar prin votul nostru de astăzi vom face dreptate în primul rând celor aproximativ 300 de persoane din cele 88 de locuințe aflate în 7 blocuri și 12 case, care, după ce au cumpărat apartamentele, pot, în sfârșit, să înceapă demersurile pentru a deveni proprietari și pe terenurile aferente locuințelor.

În al doilea rând vom ajuta orașul, care poate în sfârșit să investească în reparația străzii aferente locuințelor, întreținerea parcului și a stadionului din zonă”, transmite Dan Simedru.

Acesta a precizat că grupul PNL va vota acest act normativ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement