Connect with us
Publicitate

Eveniment

Proiect de modificare a reglementărilor privind circulaţia pe drumurile publice. Permis suspendat, dacă nu plăteşti amenda la timp

Publicat

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Iniţiativa urmăreşte posibilitatea actualizării permanente a evidenţei vehiculelor înmatriculate, prin identificarea mai uşoară a utilizatorilor acestora.

Se doreşte instituirea unui mecanism suplimentar de asigurare a executării sancţiunii amenzii contravenţionale, care, pe cale de consecinţă, va reduce substanţial posibilitatea de fraudare a prevederilor legale menite să asigure disciplina şi siguranţa traficului rutier.

Se propune:

1.Obligaţia persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în România, care conduc pe drumurile publice un vehicul înmatriculat în alt stat, de a prezenta, la cererea poliţistului rutier, pe lângă documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, un document doveditor al titlului cu care este deţinut vehiculul; acest document va fi însoţit de traducerea în limba română, în original, efectuată de către un traducător autorizat a cărui semnătură a fost legalizată.

2. Datele referitoare la autovehicul şi documentul doveditor al titlului cu care este deţinut acesta să fie înscrise în evidenţa autovehiculelor sau remorcilor înmatriculate în alte state, care se ţine de către poliţia rutieră.

3. Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul sau reşedinţa în România să poată circula pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii titlului, cu excepţia:
– autovehiculelor şi remorcilor conduse de persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare;
– autovehiculelor şi remorcilor cu care se efectuează, în condiţiile legii, transport rutier public de mărfuri sau persoane ori, după caz, transport în regim de închiriere sau serviciu de închiriere;
– autovehiculelor şi remorcilor conduse de persoane aflate în raporturi juridice de muncă cu persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare /care au calitatea de asociat, acţionar sau administrator, după caz, în raport cu persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare; această excepţie a fost introdusă pentru evitarea unor situaţii de îngrădire ori limitare a dreptului la muncă al persoanelor ori libertatea alegerii locului muncii.
– autovehiculelor şi remorcilor utilizate în baza unui contract de leasing.

4. Introducerea de sancţiuni în caz de nerespectare a obligaţiilor prezentate la pct. 1 şi 3 (amendă prevăzută în clasele a III-a şi a IV-a de sancţiuni, reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu număr de înmatriculare);

5. Certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu număr de înmatriculare reţinute pentru nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la pct. 1 al prezentei să fie păstrate la sediul serviciului rutier din care face parte agentul constatator pentru o perioadă de 5 zile lucrătoare, iar în situaţia în care în acest termen conducătorul vehiculului prezintă documentele care îi conferă dreptul de a conduce vehiculul, certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu număr de înmatriculare se restituie; în caz contrar, acestea se remit autorităţii emitente.
6. Introducerea sancţiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule în cazul nerespectării obligaţiei de a achita amenda contravenţională în termenul prevăzut de lege.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. toma

    sâmbătă, 23.02.2013 at 12:56

    D-lor, dati-le dreptul d-lor politisti, sa si aresteze, sa judece, si daca nu e prea mult, sa si incarcereze. Acolo, pe marginea drumului.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate