Actualitate
PROIECT: Ecotichete pentru persoanele care vor să îşi achiziţioneze maşini „verzi”. Valoarea unui astfel de voucher, 6.500 de euro
Persoanele fizice vor putea beneficia de un ecotichet în valoare de 6.500 de euro pentru cumpărarea unei mașini electrice sau a unui autovehicul cu grad de poluare zero, momentan proiectul fiind pe circuitul de avizare, a declarat luni, într-o conferință de presă la sediul Ministerului Mediului, Adrian Gearâp, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).
„Ne dorim ca în perioada următoare să acordăm un ecotichet în valoare de 6.500 de euro pentru cei care vor să cumpere o mașină electrică sau cu un gard de emisii de CO2 zero. Ecotichetul este valabil și în Programul Rabla iar momentan proiectul este în avizare externă. Bugetul acoperă 100 de ecotichete. Valoarea ecotichetului este de 20.000 de lei, de la 12.00 lei în prezent”, a explicat Gearâp.
Numărul mașinilor ecologice vândute în România, în primul trimestru al anului 2015, a ajuns la 59 de unități (dintre care o mașină electrică, iar restul hibride), ceea ce reprezintă echivalentul a 0,3% din totalul vânzărilor de autovehicule noi înregistrate în aceeași perioadă, arată statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile /APIA/, publicată în aprilie.
În intervalul ianuarie-martie 2015, numărul de autovehicule ecologice vândute în România a crescut cu 15,68% față de aceeași perioadă din anul anterior, când se consemnaseră 51 de unități comercializate.
La nivel lunar, cele mai multe mașini „verzi” au fost cumpărate în februarie (22 de unități), apoi în martie (20 de unități) și ianuarie (17 exemplare), relevă statistica APIA.
În ceea ce privește achiziția de autovehicule prietenoase cu mediul înconjurător, România continuă să se claseze pe ultimele locuri în ierarhia europeană în care Norvegia, Franța, Olanda, Marea Britanie și Germania dețin supremația.
Persoanele fizice care vor să achiziționeze o mașină nouă pot aplica, începând de luni, în cadrul Programului „Rabla”, bugetul alocat în acest sens de autorități fiind de 162,5 milioane de lei.
sursa: agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News