Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Proiect la Ministerul Finanțelor: Unităţile administrativ teritoriale vor putea solicita împrumuturi din venituri din privatizare

Publicat

Unităţile administrativ teritoriale vor putea solicita împrumuturi din venituri din privatizare, potrivit unui proiect de ordonanţă a Ministerului Finanţelor Publice pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Potrivit proiectului, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot solicita, inclusiv pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, de la Ministerul Finanţelor Publice, în cursul anului 2018, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, în limita sumei de 800.000 mii lei, pentru asigurarea prefinanţării şi/sau cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor.

Potrivit MFP, autoritățile administrației publice locale înregistrează întârzieri sau chiar se află în blocaj ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale pentru a asigura cota de prefinanțare/cofinanțare proprie sau pentru a asigura cheltuielile neeligibile aferente proiectelor de investiții.

Împrumuturile se acordă în următoarele condiţii:

  • rata de dobândă: ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului plus o marjă în funcţie de scadenţa împrumuturilor, rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului.

Marja se stabileşte astfel:

(a) 1,5 puncte procentuale pentru scadenţe de până la 3 ani, inclusiv;

(b) 2,0 puncte procentuale pentru scadenţe între 3 şi 5 ani, inclusiv;

(c) 2,5 puncte procentuale pentru scadenţe între 5 şi 10 ani, inclusiv;

(d) 3,0 puncte procentuale pentru scadenţe între 10 şi 20 de ani, inclusiv.

  • perioada de rambursare: care este stabilită potrivit scadenţei împrumutului acordat, cu posibilitatea rambursării anticipate, parţial sau integral;
  • termenul-limită de depunere la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice a documentelor prevăzute, pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale: 29 noiembrie 2018.

Rambursarea împrumuturilor se efectuează în tranşe trimestriale, egale, începând cu trimestrul următor acordării acestora. Dobânda aferentă se calculează lunar prin aplicarea ratei dobânzii la soldul împrumutului, începând cu luna acordării împrumutului, şi se plăteşte trimestrial, în suma cumulată până la zi.

sursa: mfinante.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax