Connect with us
Publicitate

Uncategorized

Proiect OUG: Angajaţii MAI vor putea ieşi la pensie cu 5 ani mai târziu

Publicat

Poliţiştii vor putea fi menţinuţi în serviciu până la vârsta de 60 de ani. Potrivit unui proiect OUG, pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, se doreşte modificarea limitei de pensionare prevăzută în prezent, şi anume 55 de ani. Proiectul va putea elimina inechitatea existentă în prezent.

În proiect se menţionează următoarele: “chestorii de poliţie, chestorii principali de poliţie, chestorii şefi de poliţie şi chestorii generali de poliţie sunt menţinuţi în serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la vârsta de 60 de ani”. Prevederile se aplică şi în cazul comisarilor-şefi de poliţie, dar pentru aceştia este necesară aprobarea anuală a ministrului Administraţiei şi Internelor.

Legislaţia în vigoare prevede că poliţiştii nu mai pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei de 55 de ani. Prin modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, se majorează limita de vârstă în gradele profesionale deţinute, în vederea corelării acestora cu prevederile Legii nr. 263/2010 privind stabilirea etapizată a vârstelor standard de pensionare pentru limita de vârstă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate