Eveniment
Proiect pentru extinderea rețelei de canalizare în comuna Valea Lungă. Acord de mediu, solicitat la APM Alba
Proiect pentru extinderea rețelei de canalizare în comuna Valea Lungă. Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba a anunțat pe 17 iulie depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea de canalizare în comuna Valea Lungă, sat Valea Lungă și sat Lunca”.
Pe străzile studiate, rețeaua de canalizare este prevăzută gravitațional din PVC KG iar în zonele cele mai joase sunt prevăzute stații de pompare care pompează apa uzată în rețeaua gravitațională de unde este canalizată spre stația de epurare existentă (existentă în localitățile Lunca și Valea Lungă).
Racordurile vor fi executate prin amplasarea căminelor de racord la limita de proprietate, pentru evitarea spargerilor în zonele carosabile și asfaltate a drumurilor din localitate, execuția traversărilor se va realiza prin subtraversare cu foraj orizontal, dacă este cazul.
În zonele de accese unde prin lucrarea de canalizare este necesară spargerea acceselor, acestea se vor reface și vor fi aduse la starea inițială înainte de intervenție. În zonele unde există trotuare dacă în urma intervenției este necesară spargerea trotuarelor, acestea vor fi refăcute și aduse la starea inițială înaintea intervenției.
Proiect pentru extinderea rețelei de canalizare în comuna Valea Lungă
Detalii tehnice extindere rețea canalizare menajeră:
- conductă canal principal PVC SN 8 D250mm – 4.946 m
- conductă de refulare PEHD PN 10 D110mm – 3.392 m
- conductă racorduri menajere PVC SN 8 D160mm – 2.400 m
- Cămine de vizitare D1000 mm – 123 buc.
- Cămine de racorduri menajere D400 mm – 240 buc.
- Stații de pompare ape uzate – 6 buc.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News