Connect with us
Advertisement

Aiud

Proiect pentru reabilitarea Colegiului Național „Titu Maiorescu” din Aiud, cu bani din PNRR. Care sunt lucrările propuse

foto: Colegiul National Titu Maiorescu

Publicat

Administrația locală din Aiud vrea să reabiliteze energetic Colegiul Național „Titu Maiorescu” cu bani din PNRR. Investiția este estimată la peste 6,7 milioane de lei. 

Consilierii locali din Aiud au aprobat, la începutul lunii iulie, depunerea proiectului „Reabilitare Colegiul Național Titu Maiorescu Aiud”, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență – Componenta 15 Educație.

Potrivit documentației, proiectul vizează reabilitarea corpurilor C1 și C3 ale Colegiului Național „Titu Maiorescu” din Aiud. Imobilele au fost construite în anul 1922, fiind amplasate în partea sudică a municipiului Aiud, pe strada Ecaterina Varga, nr. 10.

Construcția corp C1 nu se regăsește în lista monumentelor naționale sau internaționale, însă datorită volumetriei sale, a amplasării pe parcelă și a istoriei sale de 100 de ani, se înscrie cu succes în patrimoniul construit al orașului, cu valoare locală.

Clădirea are o serie de calități care o recomandă pentru reabilitare, cu păstrarea aspectului său exterior, caracterizat prin subsolul placat cu piatră, parterul și etajele rimate, pe orizontală, cu alternanța zonelor de plin, decorate cu pilaștri din tencuială și a celor de goluri, cu ferestre de dimensiuni bine proporționate, tratate cu ancadramente din cărămidă aparentă, care cuplează câte o ferestră de la parter și una de la etajul 1, ancadramentele ferestrelor de la etajul 2 fiind independente. Se remarcă și împărțirea în registre orizontale a fațadelor, prin brâie de cărămidă aparentă, amplasate la cota treimii superioare a ferestrelor.

Principalele intervenții urmărite în cadrul proiectului sunt:

  • creșterea confortului interior și îmbunătățirea performanțelor energetice (anvelopare termică, înlocuire sisteme instalații interioare, etc.)
  • conformarea clădirii la normele actuale (realizarea de sisteme/instalații cu rol de securitate la incendiu, etc.)
  • utilizarea surselor regenerabile de energie pentru asigurarea necesarului de energie termică pentru încălzire și prepararea apei calde de consum
  • implementarea sistemelor de management energetic având ca scop îmbunătățirea eficienței energetice și monitorizarea consumurilor de energie (achiziționarea și instalarea sistemelor inteligente pentru gestionarea energiei electrice
  • înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică și durată de viață mare
  • realizarea unei strategii pentru eficiență energetică

Implementarea măsurilor va conduce la creșterea rezistenței termice a anvelopei clădirii, eliminarea fenomenului de condens și asigurarea exigențelor de confort termic atât iarna cât și vara și reducerea transmisiei zgomotelor dinspre exteriorul către interiorul clădirii asigurând un climat propice pentru desfășurarea activităților specifice.

Valoarea totală estimată a investiției este de 6.748.500,62 lei, fără TVA.

foto: Facebook (Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement