Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO Proiect pentru reabilitarea unui pod aflat pe drumul național DN 14B, între Teiuș și Blaj. Acord de mediu, solicitat la APM

Publicat

Un pod aflat pe drumul național DN 14B, între Teiuș și Blaj, urmează să fie reabilitat și modernizat de CNAIR printr-o investiție de peste 3,3 milioane de lei. Podul, aflat la ieșirea din localitatea Cistei spre Blaj, a fost construit în urmă cu 38 de ani și prezintă mai multe defecte și degradări. 

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Pod pe DN 14B, km 10+950”, propus a fi amplasat în comuna Mihalț, localitatea Cistei, extravilan, județul Alba, titular CNAIR – DRDP Cluj.

Potrivit memoriului de prezentare, podul a fost construit în anul 1983, se află în exploatare de 38 de ani și nu a fost consolidat sau modernizat până în prezent. Podul pe grinzi din beton precomprimat cu lungimea totală de 43,55 m, traversează pârâul Dunărița în apropierea localității Cistei.

Lățimea părții carosabile este de 7,8 metri, construită cu pantă unică, cu două trotuare pietonale de lățimea de 1 m fiecare, delimitate cu borduri înalte din beton armat.

În urma unor verificări au fost constatate mai multe defecte și degradări la nivelul suprastructurii podului, la nivelul infrastructurii podului, la calea pe pod și racordarea podului cu rampele de acces și albia pârâului Dunărița.

Având în vedere starea avansată și gravitatea proceselor de degradare constatate, se impune aplicarea unor lucrări de intervenție care să asigure condiții optime de exploatare în condiții de siguranță.

Proiectul prevede următoarele lucrări de intervenție:

  • lucrări de întreținere periodică executate la nivelul suprastructurii
  • lucrări de întreținere executate la nivelul infrastructurilor
  • lucrări de întreținere executate la nivelul căii de pod
  • lucrări de întreținere executate la nivelul albiei râului Dunărița
  • lucrări de întreținere executate la nivelul rampelor de acces

Valoarea investiției este estimată la 3.376.759,10 de lei și se vor desfășura pe perioada a 6 luni de zile.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Vasili

    joi, 09.09.2021 at 22:39

    BĂI oameni buni.
    Păi acest pod este de 1000 de ori mai bun decât cel de peste Mureș de la ieșirea ďi Mihalț.
    Reparații și voi și stricați bani pe ce trebuie, nu pe ce nu este nevoie.
    VAI MAMA EI DE ȚARĂ cu așa minții ILUMINATE.
    Repari ce este bun și lași ce este RĂU.
    Asta da ….,,ÎNȚELEPCIUNE

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement